Doi afgani au fost localizaţi de STS şi poliţie, după ce au anunţat că se sufocă într-un camion

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei doi tineri afgani s-au urcat în camion în Turcia şi sperau să ajungă în vestul Europei. FOTO Poliţia de Frontieră

Doi cetăţeni afgani au sunat la 112 şi au cerut ajutor spunând că sunt încuiaţi într-un camion, în care se sufocă. Ei au fost localizaţi de Serviciul de Telcomunicaţii Speciale (STS), iar poliţiştii au organizat filtre în judeţul Dâmboviţa şi au reuşit să îi salveze.

Cei doi afgani au sunat la 112 şi au explicat în engleză că se află în semiremorca unui camion aflat în mers şi că nu mai au aer. 

Cei doi n-au putut preciza locaţia, însă au menţionat că s-au urcat într-un TIR de culoare albă, în Turcia, după ce şoferul le-a promis că îi va duce în vestul Europei.

Serviciul de Telcomunicaţii Speciale ar fi localizat apelul în zona Tărtăşeşti. 

Toată poliţia din Dâmboviţa a primit dispoziţie din partea conducerii şă urmărească şi să oprească orice camion de culoare albă. Din fericire, tirul a fost identificat şi tras pe dreapta la Titu.

Cei doi afgani, în vârstă de 18, respectiv 23 de ani, băteau cu disperare cu pumnii în remorcă ca să fie auziţi şi salvaţi. Ei au fost duşi la spital şi se află în afara oricărui pericol. Şoferul TIR-ului este de naţionalitate turcă. 

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat şi trafic de migranţi şi fac cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.

Mai multe pentru tine:
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu