Doar zece oţelari din Dâmboviţa, nemulţumiţi de condiţiile în care lucrează

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mitingul metalurgiştilor care se va organiza astăzi, la Bucureşti, pare să nu îi atragă sub nicio formă pe oţelarii dâmboviţeni. Doar zece dintre ei au ales să participe la mitingul organizat din cauza suprataxării energiei electrice şi a liberalizării preţului la gazele naturale.

Potrivit liderului Sindicatului “Metalurgistul”, ing. Gabriel Banu, demonstranţii lucrători metalurgişti sunt nemulţumiţi de “suprataxarea energiei electrice, de liberalizarea preţului la gazele naturale” şi de faptul că “se întârzie modificarea legislaţiei muncii”, toate acestea cu “consecinţe imprevizibile”, cu precădere în sectorul metalurgic.

“Protestul se va desfăşura pe parcursul a trei ore, oţelarii târgovişteni participând alături de sindicalişti metalurgişti din alte unităţi din ţară. Documentul cel mai important, dacă vorbim de legislaţia muncii, este Legea dialogului social, amputată în 2011 de fostul Guvern Boc. Cerem modificarea ei cât mai curând, pentru că ne încurcă foarte mult. Modificarea ei va aduce automat şi schimbarea procedurii de reprezentativitate (n.n. - cu referire la cazul Combinatului târgoviştean, unde nici unul dintre cele două sindicate nu are reprezentativitate şi, în consecinţă, după actualele legi ale muncii, nu pot negocia un contract de muncă sau acord cu patronatul). Noi ne dorim o modificare prin care să redevină obligatorie încheierea contractului de muncă, nu numai negocierea. Doar negociind nu faci nimic. Dacă patronul nu doreşte, stai 60 de zile cu el la masa negocierilor şi în final refuză să semneze contractul de muncă. Aşa explicăm obligativitatea încheierii unui contract de muncă. În alte condiţii nu faci nimic. Oamenii sunt ameninţaţi cu concedierea. Deocamdată legislaţia muncii este favorabilă patronilor”, a declarat Gabriel Banu, liderul Sindicatului "Metalurgistul" din cadrul COS Târgovişte.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”