Din nou pe val!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Florian Ispas

MCM Târgovişte s-a calificat în final four-ul Cupei României la baschet feminin, după ce a trecut în dublă manşă de BC ICIM Arad.

Liniştite în privinţa obţinerii calificării, după victoria din meciul tur, scor 87-59, elevele lui Cătălin Tănase au folosit partida de aseară ca un prilej de a reintra în inimile suporterilor dezamăgiţi încă după eliminarea din cupele Europene. Două mii de oameni au venit aseară în Sala Sporturilor să-şi încurajeze favoritele şi au avut ce vedea.
Partida a început cu ceea ce probabil reprezintă un record în istoria confruntărilor Târgovişte - Arad: 29-4 a fost scorul primului sfert. După ce şi-a asigurat o diferenţă confortabilă, antrenorul Cătălin Tănase le-a trimis în teren şi pe localnicele Manta, Alecu şi Măneci, care au debutat astfel într-un duel cu eterna rivală.

Linda urmărită din tribune de soţul ei

Scorul final, 86-55 nu lasă loc interpretărilor, iar după meci, Linda Frohlich, una dintre cele mai bune jucătoare de pe teren a recunoscut că încet, încet eşecul de la Kursk este lăsat deoparte. "Ne-a fost foarte greu în ultima perioadă. Nu ne puteam concentra aşa cum ar fi trebuit, pentru că eram tot timpul cu gândul la eşecul din FIBA EuroCup. Acum simt că nimic nu ne mai poate opri", a precizat Linda Frohlich, care a fost urmărită din tribune, pentru prima dată de când a venit la Târgovişte, de soţul ei Andrew Todd.

Final four-ul cupei, la Târgovişte

Celelalte ehipe calificate până acum în faza finală a întrecerii sunt CSŞ LMK Sf. Gheorghe şi CSM Satu Mare, iar astăzi se va stabili şi ultima formaţie care va evoula în Final Four, după meciul retur dintre LPS Alba Iulia şi Olimpia Bucureşti. Antrenorul târgoviştean Cătălin Tănase a declarat că speră ca ultimul act al acestei competiţii să fie organizat la Târgovişte. "Sper să-i putem convinge pe cei de la Federaţia Română de Baschet să organzăm noi Final Four-ul cupei, deoarece avem resursele necesare pentru a face un adevărat spectacol şi sunt sigur că sala va fi plină", a declarat Cătălin Tănase, pentru Adevărul de Seară.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie