DECIZIE Lucrările la centură bagă autobuzele în oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miile de navetişti care ajung zi de zi la Târgovişte – elevi, studenţi, salariaţi – nu vor mai fi abandonaţi la periferie. Consilierii locali au hotărât să permită accesul mijloacelor de transport judeţene în municipiu, până când vor fi definitivate lucrările de modernizare a şoselei de centură.

Pentru următorul an, călătorii cu autobuzul nu vor mai fi nevoiţi să pornească pe jos către centru sau să plătească alţi bani şi să se îmbarce în taxiuri sau microbuzele transportului local. Aleşii târgovişteni au schimbat itinerarul mijloacelor de transport, pe perioada cât se execută lucrările de reabilitare şi modernizare a străzii Laminorului, permiţând astfel accesul în oraş până în august 2012. 

Noile rute, stabilite cu operatorii de transport

“Este o măsură care trebuia luată de anul trecut. Noi am solicitat acest lucru încă din decembrie 2010. Societatea pe care o conduc are pe rolul instanţelor de judecată cel puţin 70 de dosare. Am contestat amenzile primite pentru faptul că nu am lăsat călătorii la marginea oraşului şi i-am adus la Pavcom. Până acum, nu am pierdut niciun proces, fiindcă legea este de partea noastră. Sunt lucrări pe traseul pe care trebuia să circulăm”, precizează Cătălin Rădulescu, directorul Mondotrans Târgovişte.

Modificarea traseelor a fost dictată, spune ing. Dorin Maican, directorul Direcţiei de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat din cadrul Primăriei Târgovişte, de necesitatea evitării blocajelor în trafic, mai ales dimineaţa, între orele 7.00 – 8.00, şi pentru a nu fi îngreunată efectuarea lucrărilor. Noile rute au fost stabilite luând în calcul propunerile operatorilor de transport, care s-au adresat cu cereri către administraţia locală. Imediat ce şantierul pe strada Laminorului va fi închis, se va reveni la traseele iniţiale, iar autobuzele nu vor mai pătrunde în oraş. “Când vor termina centura, nu mă deranjează că nu avem staţie la Pavcom, fiindcă şi transportul local trebuie să trăiască. Sper însă ca nicio firmă să nu aibă punct de îmbarcare-debarcare aproape de centru. Cele care există acum, la Gară, pe strada Tudor Vladimirescu sau la intersecţia cu Şoseaua Găeşti, conform legii, pot fi anulate de către Primărie şi astfel toate societăţile să suporte acelaşi regim”, completează Cătălin Rădulescu. Primarul municipiului Târgovişte, Gabriel Boriga, promite că legea se va aplica în mod corect şi echitabil pentru toţi operatorii de transport călători.

Navetiştii vor permanent staţie la Pavcom

Navetiştii, şi vorbim de mai mult de 10.000 de persoane, dacă ne raportăm la numărul abonamentelor eliberate, sunt mulţumiţi de decizia aleşilor târgovişteni şi speră să fie extinsă şi după luna august 2012. “Învăţ la Liceul Ion Heliade Rădulescu şi eram nevoit să vin pe jos tocmai de la fostul big de lângă Oţelărie. Cel mai rău era iarnă, să traversezi pasarela peste calea ferată cu gerul în nas. Îmi trebuiau 15 minute pentru a ajunge la şcoală. Acum, ne lasă la Pavcom şi în două minute sunt în curtea liceului”, spune un elev navetist de Produleşti. Şi călătorii ocazionali sunt bucuroşi că autobuzele îi duce până la Pavcom, acolo unde a funcţionat până în 1987 autogara, o zonă de unde pot ajunge foarte uşor la Policlinică, Spital, Poliţie ori în centrul oraşului. “După mine, maică, aici ar trebui să ne lase mereu, că ne-am obişnuit aşa din tinereţe. De unde să mai iau eu bani să plătesc să mă plimb cu microbuzul prin oraş. Şi apoi, nici nu ştiu în care ar trebui să mă urc, dacă vreau să ajung la Muntenia. Sunt ele montate nişte plăcuţe, dar cine să le înţeleagă? Până mă dumiresc eu, trece microbuzul prin staţie şi cine ştie când mai vine altul”, se plânge o bătrânică din satul Teleşti, comuna Ludeşti.

Traseele de circulaţie pentru transportul rutier de persoane cu microbuze a rămas neschimbat, acestea continuând să aibă staţii accesibile – Gara Târgovişte Sud, Şoseaua Găeşti – zona Monument, strada Tudor Vladimirescu – zona Policlinică, Finanţe Publice, Piaţa 2 Brazi.

Aţi aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe targoviste@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG