Dâmboviţa. Restricţii cu privire la furnizarea apei potabile din cauza secetei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa anunţă pentru zilele de 17 şi 18 august sistarea furnizării apei în sate componente ale comunei Bezdead, între orele 17.00 — 21.00

Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa (CATD) a anunţat miercuri, într-un comunicat de presă, restricţii cu privire la furnizarea apei potabile în judeţ, din cauza secetei.

''Având în vedere prognoza evoluţiei cerinţelor de apă ca urmare a perioadei secetoase CATD a trebuit să stabilească acţiunile şi măsurile necesare acoperirii acestor cerinţe ceea ce a condus la impunerea restricţionării furnizării apei potabile către populaţia situată în întreaga arie de operare (...). Compania de Apă a înştiinţat atât utilizatorii prin afişe la loc vizibil cât şi instituţiile abilitate despre programul de furnizare a apei potabile. De asemenea a comunicat acest program şi pe site-ul www.catd.ro'', se arată într-un comunicat al companiei de apă, remis miercuri.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, susţine că autorităţile au în vedere accesarea de fonduri europene pentru investiţii în surse de apă potabilă.

''Am avut o analiză cu Compania de Apă şi cu Serviciul Public Judeţean de Apă şi Canalizare pentru că avem probleme multe, majoritatea generate de lipsa surselor de apă suficiente, într-o perioadă în care seceta generează probleme deosebite. Am luat anumite măsuri punctuale, dar trebuie spus foarte clar că programul de raţionalizare a consumului, în unele localităţi va continua, pentru că nu avem soluţii pe termen scurt. De aici vine şi ceea ce eu am spus continuu, respectiv nevoia de a investi masiv în sursele de apă, în perioada următoare, lucru pe care îl avem în vedere prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), legat de captarea de la '7 Izvoare' şi, de ce nu, să gândim un program comun cu judeţul Argeş de asigurare a unor surse alternative de aprovizionare cu apă pe râul Dâmboviţa'', a precizat preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa anunţă pentru zilele de 17 şi 18 august sistarea furnizării apei în sate componente ale comunei Bezdead, între orele 17.00 — 21.00.

''În zilele în care furnizarea apei în reţeaua de distribuţie este oprită se va asigura minimul necesar de apă potabilă cu cisternele Companiei de Apă. Programul pentru perioada următoare va fi actualizat în funcţie de capacitatea sursei de apă'', se arată pe pagina de internet a CATD.

Compania face precizări şi cu privire la problemele în alimentarea cu apă din Bezdead şi Glodeni.

''În prezent sursa de alimentare cu apă a comunei Bezdead o reprezintă un dren aflat în exploatare, sistemul de alimentare cu apă fiind preluat cu deficienţe în anul 2011 de la UAT Bezdead. Drenul aflat în exploatare a fost proiectat pentru cişmele stradale. Operatorul a preluat această sursă de apă de suprafaţă pentru furnizarea apei exclusiv în scop potabil. Deşi s-a executat o reabilitare a drenului nu s-a reuşit asigurarea unui debit care să satisfacă nevoile utilizatorilor pe timp de vară. O situaţie similară privind furnizarea cu program a apei potabile este şi în comuna Glodeni. (...) Compania de Apă livrează apă potabilă către locuitorii comunei Glodeni prin intermediul a 4 surse (puţuri) de mare adâncime. Începând cu luna decembrie 2013 societatea noastră are dificultăţi majore in a exploata aceste surse de apă întrucât s-a constatat ca în acea zonă au apărut emisii de gaze, apă şi material fin argilos care s-au infiltrat în cele patru surse'', se precizează în comunicatul companiei de apă.

CATD informează, totodată, că pentru rezolvarea problemelor de alimentare cu apă are în vedere întocmirea de programe de investiţii multianuale de reabilitare, extindere şi modernizare a sistemelor de apă şi de canalizare existente, precum şi de înfiinţare de noi sisteme la nivelul unităţii administrativ-teritoriale. AGERPRES

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente