Curs de gravură dedicat copiilor, la Casa Atelier Gabriel Popescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cursanţii au învăţat să pregătească placa pentru tipărire folosind rolul cu cerneală tipografică şi apoi să tipărească  gravurile create pe durata cursului

Consiliul Judeţean Dâmboviţa a desfăşurat un curs de iniţiere în arta gravurii dedicat copiilor la Casa Atelier Gabriel Popescu, în ideea creşterii atractivităţii turistice a muzeului, cu intenţia reînvierii artei gravurii, promovarea artei gravurii şi a personalităţii gravorului Gabriel Popescu.

Acţiunea face parte din cadrul proiectului ”Restaurarea şi consolidarea Casei Atelier Gabriel Popescu, Comuna Vulcana-Pandele .

Cursul a fost organizat pentru două grupe de copii a câte 8 copii fiecare grupă şi s-a desfăşurat în Târgovişte, în intervalul orar 14:00 – 18:00, pe durata a zece zile.

În cadrul cursului fiecare participant a beneficiat de un kit de materiale pentru a putea lucra. 

Cursul de gravură a cuprins informaţii despre istoria gravurii (artişti celebri care au abordat tehnica gravurii, precum şi o prezentare succintă a operelor acestora), predarea tipului de desen specific pentru a putea fi apoi gravat, transpunerea desenului pregătitor pe placa de gravură, gravarea propriu-zisă, tehnica de gravare şi alegerea individuală a modalităţii de realizare a compoziţiei plastice şi implicit a gravării. 

Cursanţii au învăţat să pregătească placa pentru tipărire folosind rolul cu cerneală tipografică şi apoi să tipărească  gravurile create pe durata cursului, folosind hârtia pentru imprimare şi presa achiziţionată special pentru acest proiect.

Cele mai bune lucrări realizate în cadrul acestui curs vor fi înrămate şi expuse în cadrul unei expoziţii. La expoziţie vor participa atât reprezentanţi ai instituţiilor de cultură din judeţ, cât şi un reprezentant din partea partenerului de proiect, Institutul Naţional al Patrimoniului.

Copiii vor primi diplome de participare din partea Uniunii Naţionale a Artiştilor Plastici.

Pentru mai multe informaţii despre proiect vă puteţi adresa Beneficiarului, Consiliul Judeţean Dâmboviţa (Piaţa Tricolorului nr. 1, Târgovişte, Judeţul Dâmboviţa, e-mail: consjdb@cjd.ro, tel : +40 245 207600; + 40 245 212230, websit-urile: www.cjd.ro şi www.casaateliergabrielpopescu.ro

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple