Cum trebuie să circuli cu maşina atunci când drumul este acoperit cu polei. Recomandările poliţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii recomandă evitarea depăşirilor care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat sau a unui carosabil acoperit cu zăpadă sau polei, se dovedesc extrem de periculoase

Poliţiştii atrag atenţia şoferilor că circulaţia pe drumurile acoperite cu polei poate fi o aventură care se poate termina prost pentru participanţii la trafic. Conducătorii auto sunt sfătuiţi să nu pornească la drum dacă nu şi-au echipat corespunzător autovehiculele cu anvelope specifice sezonului.

Astfel, în zonele de câmpie sau din preajma fâşiilor forestiere de protecţie a drumurilor şi pădurilor de pe marginea carosabilului, diferenţa de temperatură înregistrată pe timpul zilei faţă de cea de noapte favorizează apariţia poleiului, condiţii în care recomandăm celor care se vor deplasa în zonele respective să circule prudent, cu viteză redusă şi să păstreze în mers o distanţă corespunzătoare faţă de vehiculele care îi precedă.

"Dacă partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, conducătorii de autovehicule trebuie să circule cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii meteo este mult mai mare. De asemenea, conducătorii auto trebuie să-şi sporească atenţia pe toată durata deplasării, în special la ieşirile din tronsoanele împădurite şi sate sau la intrările şi ieşirile de pe poduri. Este necesar să circulaţi cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum şi să efectuaţi fiecare manevră în trafic numai după o temeinică asigurare. În timpul călătoriei, nu acţionaţi brusc mecanismele de direcţie şi frânare şi utilizaţi cu precădere frâna de motor, mai ales pe sectoarele de drum cu carosabil alunecos", se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.

De asemenea, se recomandă evitarea depăşirilor care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat sau a unui carosabil acoperit cu zăpadă sau polei, se dovedesc extrem de periculoase. 

"Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice! Alcoolul diminuează considerabil reflexele. Vă reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante. De asemenea, recomandăm pietonilor să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil utilizarea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că o pot face în condiţii de siguranţă", mai spun poliţiştii.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!