Cum să lupţi cu schimbarea de fus orar atunci când zbori într-o altă ţară. Specialiştii NASA spun că este nevoie de o zi pentru fiecare oră de fus orar traversat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO newsmobile.in

Organismul nostru este programat în mod natural să facă o serie de lucruri pe parcursul unei perioade de 24 de ore, cum ar fi mâncarea şi somnul. În teorie, niciodată nu vom ieşi câştigători dintr-o „înfruntare“ cu fusul orar, însă putem minimiza daunele.

Specialiştii spun că este important şi cu ce tip de aparat zburăm. De preferat ar fi cele care au sisteme avansate de purificare a aerului şi de umidificare, care vă ajută să evitaţi oboseala.

Evitaţi, de asemenea, cofeina în ziua în care aveţi programat zborul, pentru că veţia dormi mai greu şi, astfel, veţi împiedica organismul să se adapteze la un nou fus orar. Cel mult vă puteţi limita la un cocktail înainte de zbor, iar apa este necesară hidratării, potrivit mensjournal.com

Pentru a resimţi mai uşor şocul provocat de nou fus orar, setaţi ceasul la ora la care ajungeţi la destinaţie, odată ce vă îmbarcaţi. Dacă sunteţi obişnuiţi să vă spălaţi pe faţă la ora 22.00, iar la 23.00 vă băgaţi la somn, trebuie să urmaţi această rutină şi în avion.

Dacă este posibil, optează pentru un zbor care ajunge cât mai de dimineaţă, iar când ajungeţi, bucuraţi-vă de cât de mult puteţi de locul acela. Energia solară va ajuta organismul să îşi revină mai repede.

Pentru zborurile lungi este ideal să aveţi o escală, astfel încât organismul să aibă mai mult timp să se adapteze la noua rutină. Pe de altă parte, acest lucru poate reduce şi preţul biletului de avion.  

 

Printre consecinţele cauzate de schimbarea de fus orar se numără ameţeli, insomnie, dureri de cap sau chiar probleme ale sistemului digestiv. Toate aceste probleme sunt cauzate de incapacitatea organismului de a-şi adapta ceasul interior noilor condiţii temporale, după o călătorie de lungă durata cu avionul. 

Dacă ai sinuzită din cauza zborului, atunci te poate ajuta să bei multă apă – până la jumăte de litru pe oră.


Specialiştii de la NASA au estimat că este nevoie de o zi pentru fiecare oră de fus orar traversat, pentru recăpătarea ritmului normal de funcţionale al organismului.

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil