Cultură’n Şură a străbătut uliţele din Dâmboviţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 20-22 iunie trupa de teatru Cultură'n Şură a poposit în satele Raciu, Cucuteni şi Doiceşti din judeţul Dâmboviţa, transformând, pentru câteva ore, curţile, grădinile şi parcurile de vară în săli de spectacol.

În timpul zilei au fost organizate ateliere de teatru pentru copii, iar seara toată comunitatea a fost aşteptată la spectacolul „Doctor fără voie” de Molière, în regia lui Victor Olăhuţ. 

104 copii au participat la atelierele susţinute de actorii Iulian Gliţă şi Lavinia Cosma, în timp ce părinţi şi copii mai mari sau mai mici asistau de pe margine, iar la cele trei reprezentaţii consecutive ale comediei „Doctor fără voie” au fost prezenţi 507 spectatori. Marin al Popii şi familia sa au fost gazdele spectacolului în comuna Raciu.

În Cucuteni spectacolul s-a desfăşurat în curtea vechii şcoli, aflată în proces de restaurare datorită eforturilor lui Popescu Florin Adrian, care organizează totodată Şcoala de vară 'Acoperământul Maicii Domnului'. În Doiceşti, parcul Mateiaş s-a transformat într-un spaţiu teatral magic timp de câteva ore.

„Cultură’n Şură a ajuns la cel de-al 7-lea an de implementare. În cadrul acestui proiect, mii de spectatori din satele şi comunele ţării au văzut până acum în mijlocul comunităţii lor pentru prima dată piese de teatru clasice sau contemporane, regizate şi interpretate de profesionişti ai scenei. Actorii Marin Grigore, Ioana Rufu, Marius Costache, Iulian Gliţă, Bogdan Costea, Lavinia Cosma şi Florentina Năstase dau viaţă personajelor din celebra satiră comică regizată de Victor Olăhuţ. Spectacolul „Doctor fără voie” este o reinterpretare modernă a piesei clasice, în care se caută răspunsul la întrebarea:  „În ce măsură haina îl face pe om, sau, în cazul nostru - halatul pe medic?” Spectacolul a fost premiat în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru „Atelier” ediţia 2018”, au precizat organizatorii.

Turneul continuă! Din iunie până în septembrie te invităm alături de noi în programul „Teatru de vară la ţară”! Judeţele Sibiu şi Argeş sunt următoarele ţinte ale trupei de teatru.  

Proiectul cultural este co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.  

Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”