Crucea Roşie Dâmboviţa, participare la exerciţiul Vigorous Warrior ’19, cel mai mare eveniment medical al NATO organizat în anul 2019

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 7-12 aprilie 2019 va avea loc exerciţiul “Vigorous Warrior ’19”. Acesta este cel mai mare eveniment medical al NATO organizat în anul 2019. La exerciţiu vor participa peste 1000 de persoane, din peste 35 de ţări, forţe militare şi civile şi se va desfăşura, în următoarele locaţii: Bucureşti, Câmpia Turzii – jud. Cluj, Cincu – jud. Braşov şi Constanţa.

Obiectivele exerciţiului sunt multiple: pregătirea şi evaluarea cooperării forţelor medicale multinaţionale, pregătirea interacţiunii între forţele militare şi civile, pregătirea şi capacitatea de răspuns în cazul a diverse tipuri de incidente (biologice, chimice, nucleare etc.), pregătirea capacităţii de căutare-salvare şi multe altele.

„În cadrul acestui exerciţiu, implicarea Crucii Roşii Române are două direcţii: 1.Implicarea prin prisma atribuţiilor ce revin Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România conform Hotărârii nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc şi a protocolului încheiat cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. Crucea Roşie va participa cu voluntari pentru  ajutoarea “persoanelor afectate”, cu  restabilirea legăturilor familiale şi suport psihologic în baza militară de la Cincu – jud Braşov. 2.Sprijinirea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă cu specialişti în machiaj - efecte speciale, solicitare venită în urma contribuţiei determinante pe care S.N.C.R.R a avut-o din acest punct de vedere la exerciţiile SEISM 2018 şi MODEX 2018”, se arată într-un comunicat al Crucii Roşii Dâmboviţa.

La solicitarea Sediului Central al Crucii Roşii Române, Filiala de Cruce Roşie Dâmboviţa va delega în perioada menţionată trei voluntari pentru participarea în cadrul acestui exerciţiu la Cincu jud. Braşov, respectiv Florea Eugen, Şargan Silvia şi Annemarie Duncan.

Mai multe pentru tine:
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji