Copilă de 13 ani, găsită inconştientă lângă o pădure, după ce ar fi fost agresată de tată. S-a întâmplat în aceeaşi comună în care un pedofil olandez a ucis o fetiţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Locul în care, Adriana Fieraru, 13 ani, a fost omorâtă de cetăţeanul olandez

Caz incredibil în Gura Şuţii, în Dâmboviţa, acolo unde o fetiţă de 13 ani a fost omorâtă de un olandez pedofil. De data aceasta, o fetiţă tot de 13 ani a fost găsită inconştientă, la marginea unei păduri, după ce ar fi fost bătută de tatăl ei.

„La data de 14 decembrie, în jurul orei 21:10, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 9 Poliţie Rurală Mătăsaru au fost sesizaţi prin 112 de către o femeie, din Gura Şuţii, despre faptul că o fetiţă a fost găsită inconştienţă la marginea pădurii din zona cartierului Ivanca”, a precizat IPJ Dâmboviţa.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că minora ar fi fost agresată de tatăl său, pe motiv că nu ar fi avut grijă de fratele ei mai mic.

Minora a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, pentru investigaţii medicale, iar în cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie.

Se efectuează cercetări pentru a se stabili cu exactitate toate împrejurările evenimentului.

De asemenea, se va lua legătură cu reprezentanţii D.G.A.S.P.C Dâmboviţa pentru a dispune măsuri conform competenţei.

FOTO VIDEO Tot satul a condus-o pe ultimul drum pe Adriana Fieraru, fetiţa ucisă de pedofilul olandez: „Frăţiorul ei mic crede că doarme“

Cazul Joop Visscher

Comunitatea din Gura Şuţii a fost zguduită, în urmă cu 3 luni, de un alt caz cutremurător. O fetiţă de 13 ani, Adriana Fieraru, a fost răpită de pe drum, în timp ce se întorcea de la şcoală, şi omorâtă pe un câmp din localitate. 

Autorităţile au stabilit că Johannes Visscher, cetăţeanul olandez de 47 de ani, este autorul crimei din Gura Şuţii.

Copila avea de parcurs de la şcoală până acasă, în Gura Şuţii, un drum de 15 minute, pe o distanţă de doar 600 de metri. Mihaela-Adriana ar fi trebuit să ajungă acasă vineri, 20 septembrie, în jurul orei 17.00, iar mama o aştepta la poartă. 

Fetiţa a apărut pe imagini înregistrate de camerele de luat vederi din localitate ultima oară la ora 17.15, la 350 de metri de locuinţă, fiind ucisă, potrivit anchetatorilor, în maximum jumătate de oră după ce a fost răpită, fapt care s-a petrecut la ora 17.16. Poliţia a fost sesizată la 19.14, atunci când, spun anchetatorii, cu certitudine, copila nu mai era în viaţă.

Pe camerele de supraveghere apare şi o maşină închiriată a unui cetăţean olandez.
 

VIDEO: Stiri Gura Suţii / Facebook

Olandezul pedofil căutat pentru uciderea fetiţei din Dâmboviţa s-a sinucis sub ochii echipei de supraveghere, care era pe urmele sale, de la distanţă. Joop Visscher (47 ani) a reuşit să plece în Olanda, după comiterea atrocităţii din România, şi se afla la volanul automobilului său BMW decapotabil, când a intrat frontal într-un TIR. Anchetatorii au fost martori ai accidentului. Ei spun că Visscher nu îşi dăduse seama că e filat.

Joop (Johannes) Visscher era filat de autorităţile olandeze, puse în alertă de fapta comisă de el în Gura Şuţii, Dâmboviţa.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”