Colonelul Matei Viorel Dumitru, numit inspector şef al I.J.J. Dâmboviţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma promovării concursului de ocupare a funcţiei de inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, col. Matei Viorel Dumitru a fost numit luni, oficial, în această funcţie.

Pentru acest eveniment, din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române a participat col. Medvichi Cezar, adjunctul inspectorului general. 

„Încep prin a vă mulţumi pentru prezenţa dumneavoastră astăzi, cu acest prilej care are o însemnătate deosebită pentru mine. Numirea mea în funcţia de inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa mă onorează şi mă responsabilizează deopotrivă. Am convingerea că prin muncă susţinută, profesionalism şi credinţă vom obţine rezultate pozitive în activitate, aducându-ne astfel contribuţia la modernizarea instituţională şi la creşterea gradului de încredere a populaţiei în Jandarmeria Română. În relaţiile cu celelalte autorităţi din judeţul Dâmboviţa vom da dovadă, ca şi până acum, de corectitudine, colegialitate şi onestitate, fără a face rabat de la nici un efort pentru creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor judeţului. În încheiere, vreau să le mulţumesc tuturor colegilor din unitate, atât celor prezenţi în sală, cât şi clor aflaţi la datorie, pentru dăruirea dovedită pe timpul  îndeplinirii activităţilor şi misiunilor şi totodată să îi asigur că vor găsi în mine acelaşi coleg şi prieten ca şi până acum”, a precizat inspectorul şef.

Activitatea de numire în funcţie s-a desfăşurat în sala de şedinţe a Direcţiei Silvice, în prezenţa oficialităţilor locale şi a conducerii structurilor cu care Jandarmeria cooperează. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare