CNS Cartel Alfa – filiala Damboviţa, acuze dure la adresa AITT

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CNS Cartel Alfa – filiala Damboviţa remis un comunicat în care critică "imixtiunea în activitatea sindicală" şi "ameninţările la adresa salariaţilor care sunt membri de sindicat" din cadrul SC. AITT SRL, societatea care asigură transportul public în Târgovişte şi comunele limitrofe şi care a avut în administrare, până săptămâna trecută, parcările cu taxă din oraş.

"CNS Cartel Alfa – filiala Dâmboviţa atrage public atenţia conducerii SC AITT SRL asupra faptului că imixtiunea în activitatea sindicală este interzisă potrivit art. 218 alin 2 din Codul muncii, iar ameninţările la adresa salariaţilor care sunt membri de sindicat realizează elementul material al infracţiunii de ameninţare, infracţiune incriminată de art. 206 Cod Penal. 

De asemenea, CNS Cartel Alfa – filiala Dâmboviţa atrage public atenţia conducerii SC AITT SRL asupra faptului că acţiunea de a constrânge o persoană să facă sau să nu facă ceva, realizează elementul material al infracţiunii de şantaj, infracţiune incriminată de art. 207 Cod Penal iar întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană, de cel aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, realizează elementul material al infracţiunii de purtare abuzivă, infracţiune incriminată de art. 296 Cod Penal. 

CNS Cartel Alfa – filiala Dâmboviţa recomandă conducerii AITT SRL să respecte legea şi să nu se mai comporte abuziv cu proprii salariaţi, chiar dacă în acest moment se află în negocierea contractului colectiv de muncă. Obligaţia legală a conducerii AITT SRL este de a răspunde în scris sindicatului reprezentativ la sesizarea privind declanşarea conflictului colectiv de muncă şi nu să ameninţe salariaţii că-i va da afară dacă nu se vor retrage din sindicat sau să le adreseze expresii jignitoare. 

CNS Cartel Alfa Dâmboviţa consideră că este timpul că societatea care se ocupă de transportul local în Târgovişte şi împrejurimi să între în normalitate, să găsească soluţii legale pentru propriii salariaţi şi să nu-i mai trateze că pe nişte sclavi. Cumetriile politice sunt inutile în faţă nemulţumirii generalizate a salariaţilor şi a abuzurilor la care sunt supuşi! 

Dacă până mâine 21 iulie 2016, SC AITT SRL nu va răspunde în scris la sesizarea privind crearea premiselor declanşării conflictului colectiv de muncă, conform Legii 62/ 2011, conflictul de muncă va fi declanşat, conform legii". 

Mai multe pentru tine:
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cicatrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta