Centura municipiului Târgovişte, în amplu proces de reabilitare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările de reabilitare şi modernizare a liniei de centură a municipiului Târgovişte sunt în plină desfăşurare. Unul din sensurile de mers a fost închis în zona Mechel pentru repararea podului. De mai bine de o săptămână s-au început lucrările şi în zona pasajului Teiş şi în microraioanele II şi III.

Investiţia totală se ridică la peste 24 de milioane de lei iar banii provind din fonduri nerambursabile obţinute prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 2 – Îmbunătăţirea infrastructurii de transport regionale si locale”. “Centura oraşului e un traseu foarte circulat şi este bine că s-au început lucrările. Suferim puţin acum pentru că circulaţia este îngreunată, dar tot răul înspre bine”, spune Dorel Simion, un şofer în vârstă de 43 de ani.



Amplul proiect prevede reabilitarea a 13,8 km, pe zonele în care drumul are patru benzi de circulaţie si lăţirea zonelor de drum cu două benzi de circulaţie la patru benzi acolo unde este posibil. Străzile vizate sunt Petru Cercel, Laminorului, Calea Campulung, Bd-ul Eroilor, Aleea Sinaia, Aleea Mânăstirea Dealu, Magrini, Cărămidari, Calea Ialomiţei. De asemenea, se are în vedere construcţia de trotuare şi poduri noi şi reabilitarea celor existente.

Contractul de execuţie a lucrărilor a fost semnat în data de 28 iunie 2009, în urma organizării unei proceduri de achiziţie publică la care au participat 11 firme. Licitaţia a fost câstigată de trei firme, în urma unei asocieri: S.C. Cast S.R.L., S.C. Trans bitum S.R.L şi Carena Spa Impresia di Construzioni.

Autorităţile spun că în maxim doi ani, conducătorii auto vor putea circula pe o şosea care respectă toate standardele europene.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie