Ce strategii au găsit Mechel, OMV sau Carpatcement pentru a scădea consumul de energie. Cei trei au dus la scăderea cu 30% a consumului în Dâmboviţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consumul de energie electrică din judeţul Dâmboviţa a scăzut în ultimii patru ani cu 30%. Cifrele prezentate de Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice (SDEE) Târgovişte nu sunt dintre cele mai optimiste pentru că marii consumatori au implementat, la nivelul unităţilor, strategii de a reduce considerabil consumul de energie, dar şi costurile.

În momentul de faţă, Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice (SDEE) Târgovişte înregistrează o scădere a consumului de energie cu 30% faţă de anul 2011, iar principalii "vinovaţi" sunt Mechel Târgovişte, Carpatcement Fieni sau OMV Petrom. 

„Consumul s-a redus drastic în zona marilor consumatori. Sunt firme în judeţul Dâmboviţa care şi-au modificat procesele tehnologice, cum este Romcif. Mai mult decât atât, Carpatcement Fieni are şi o centrală care produce energie electrică. Din cei 22 megawaţi pe care-i consumă în perioada de vârf, au 3 megawaţi pe care îi produc prin recuperarea căldurii de la cuptorul de ciment. La fel, OMV Petrom are patru centrale de cogenerare (0,99 megawaţi) care produc şi energie electrică. Din păcate, la noi nu au apărut şi alte firme mari, aşa cum s-a întâmplat în alte judeţe. Combinatul de Oţeluri Târgovişte consumă doar în perioada de noapte, când energia este mai ieftină”, a precizat Paul Dinu, directorul SDEE Târgovişte.

Directorul general al SDEE Târgovişte, ing. Paul Dinu, pune această situaţie pe seama investiţiilor făcute de unii dintre marii agenţi economici în creşterea eficienţei energetice.

Carpatcement Fieni a reuşit transformarea clinkerului în energie electrică, graţie unui proiect cu fonduri europene

Anul 2015 concide cu finalizaerea principalul proiect de investiţii de la Fieni, prin care o parte din căldura generată de procesul de fabricaţie a clinker-ului poate fi convertită în energie electrică (WHPG - Waste Heat Power Generation). 

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creşterea eficienţei energetice în procesul de fabricaţie a cimentului prin implementarea unor noi sisteme de îmbunătăţire a eficienţei energetice.

În producerea cimentului, cea mai mare cantitate de energie este folosită pentru a încălzi la temperaturi foarte mari şi mai apoi pentru a răci clinker-ul (material intermediar, constituind componentul de bază la fabricarea cimentului). Astfel, revalorificarea energiei termice de la cuptorul de clinker şi transformarea ei în energie electrică, creşte eficienţa energetică a cuptorului de clinker. 

Măsura luată de conducerea Mechel Târgovişte pentru a micşora factura uriaşă la curent, de 10 de milioane de lei 

Fostul combinat Mechel de la Târgovişte funcţionează mai mult noaptea şi în week-end, când consumul scade şi energia este mai ieftină. Măsura, spun reprezentanţii firmei, aduce o reducere a facturii cu 5%. Programul de lucru este de la 17.00 la 07.00.

„Dacă factura lunară la energie în condiţii funcţionale, când lucrăm la 80% din capacitate, e în jur de 10 milioane de lei lunar, estimăm că folosind această modalitate de lucru vom reduce factura undeva între 3 şi 5 la sută, deci undeva la 300.000 de lei”, declara anul trecut, pentru "Adevărul", Aurel Diamandi, directorul de producţie la Mechel Târgovişte.

   

Furnizorul de energie al Mechel este Tinmar-Ind, companie controlată de omul de afaceri Augustin Oancea, cel mai mare trader privat de electricitate din România, cu un business de peste 300 de milioane de euro. 

Mechel Târgovişte consumă anual aproape 1% din cât consumă România în total.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța