Câtă apă ar trebui de fapt să bem în fiecare zi şi cum ne asigurăm că îi dăm organismului doar ce are nevoie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Healthline

Chiar dacă au fost zile, când, probabil, aţi băut opt pahare de apă sau doi litri, aşa cum recomandă medicii, cu siguranţă nu v-aţi păstrat obiceiul zi de zi.

Câtă apă trebuie să bem de fapt în fiecare zi şi cât de corectă e regula celor doi litri? Este clar că organismul are nevoie de apă şi că dacă nu bem lichide putem suferi afecţiuni extrem de grave, dar dincolo de acest lucru oamenii de ştiinţă se contrazic pe care e de fapt cantitatea necesar. 

Organismul uman conţine 60% apă. În mod constant se pierde apă prin urină şi transpiraţie. Pentru a preveni deshidratarea, trebuie să beţi cantităţi adecvate de apă, dar există multe opinii diferite despre cât de multă apă trebuie să beţi în fiecare zi. Spre exemplu mai mulţi specialişti intervievaţi de Healthline precizează că aportul de apă ar trebui să difere de la o persoană la alta.  

Mai exact, Academia Naţională de Ştiinţă, Inginerie şi Medicină din SUA recomandă ca bărbaţii să consume un total de 3,7 litri pe zi, iar femeile 2,7 litri.

Afectează apa nivelurile de energie şi funcţiile creierului?

Există teorii conorm cărora dacă nu suntem hidrataţi corespunzător, nivelul energiei şi funcţiile creierului încep să sufere. Şi există o mulţime de studii care să susţină acest lucru. Un studiu efectuat la femei a arătat că o pierdere de lichide de doar 1,36% după exerciţiile fizice au condus la tulburări ale dispoziţiei şi de concentrare şi a crescut frecvenţa durerilor de cap.

Alte studii arată că deshidratarea uşoară (în proporţii de 1-3% din greutatea corporală) cauzată de exerciţii fizice sau de căldură poate dăuna multor alte aspecte ale funcţiei cerebrale. 

Pe de altă parte, deshidratarea uşoară poate afecta negativ performanţele fizice, ducând la o rezistenţă redusă, potrivit altui studiu.

Există şi alte teorii potrivit cărora aportul crescut de apă poate reduce greutatea corporală prin creşterea metabolismului şi reducerea apetitului. Conform unor studii, consumul a 500 ml de apă poate stimula temporar metabolismul cu 24-30%. 

Cea mai bună modalitate de a vă asigura că beţi suficientă apă este doar să ţineţi cont de semnele pe care vi le dă organismul, potrivit msn.com. Atâta timp cât nu vă simţiţi însetat, iar urina este de culoare galben deschis, probabil că sunteţi în parametri. 

Un alt aspect util este faptul că "aportul de apă" nu se traduce neapărat în cantitatea exactă de apă pe care o bem. Orice lichid pe care îl bem, fie că este vorba de cafea, ceai, lapte şi altele, contribuie la aportul total, deoarece băuturile sunt alcătuite în principal din apă. Desigur, apa în forma ei pură este cea mai sănătoasă. De asemenea, mâncarea poate să hidrateze. O contribuţie importantă au fructele, legumele şi supa. 

O clinică celebră de nutriţie arată că "aproximativ 20% din cantitatea zilnică de aport de lichide provine de obicei din alimente, iar restul de băuturi".

Nimeni însă nu vă poate spune exact cât de multă apă aveţi nevoie. Unii oameni pot funcţiona mai bine cu mai multă apă decât alţii, în timp ce pentru unii apa multă înseamnă doar „călătorii” mai frecvente la baie.

Dacă vreţi să fiţi sigur că sunteţi hidratat beţi apă când simţiţi nevoia, iar când nu aveţi această senzaţie, opriţi-vă. De preferat ar fi ca, atunci când faceţi exerciţii sau când afară este foarte cald, asiguraţi-vă că beţi suficient de multă apă pentru a compensa lichidele pierdute prin transpiraţie. Important de remarcat este şi faptul că, la polul opus, şi consumul unei cantităţi prea mari de lichide într-un interval foarte scurt duce tot la probleme grave de sănătate. De asemenea, senzaţia de sete excesivă poată să semnifice existenţa unor boli ascunse şi ar trebui să vă trimită la medic.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”