Cât de bun a fost, de fapt, domnitorul Pătraşcu cel Bun şi de ce a fost numit aşa

Cunoscut în istorie drept Petraşcu-Vodă, Pătraşcu cel Bun a fost fiul domnului Radu Paisie şi domn al Ţării Româneşti în perioada martie 1554 - decembrie 1557. Numele „cel bun“ i s-a dat după ce i-a atras de partea sa pe membrii unei pături sociale extrem de puternice în Ţara Românească.

Pătraşcu cel Bun este numit domn de către sultan pe 26 februarie 1554. Participă cu oastea alături de domnul Moldovei, la instalarea principelui Ioan Sigismund Zapolya, favoritul turcilor în Transilvania (1556). În conflict cu marele vizir, Rustem paşa, este pârât sultanului că ar fi întreţinut relaţii cu habsburgii şi mazilit. 

Este cunoscut în istorie după ce a luat o serie de măsurie pentru creşterea economică a ţării şi a sprijinit activitatea tipografică a diaconului Coresi, precum şi construirea bisericilor Gorgota şi a celei domneşti din Râmnic. Moare otrăvit, probabil, de către medicul său, din ordinul marelui vizir.

De unde primeşte supranumele de “cel bun”

Istoricul George Coandă scrie în lucrarea "Enciclopedia Târgoviştei" că, în august 1554, Pătraşcu cel Bun vine la Târgovişte de unde acţionează pentru liniştirea ţării şi reîntoarcerea boierilor pribegi de către aprigul Mircea Ciobanul, unchiul său. Aceştia vor fi repuşi în drepturi, primindu-şi proprietăţile şi rangurile, iar domnul primeşte supranumele de “cel bun”. De asemenea, în toată domnia sa nu a căutat cearta cu alte domnii, a căutat binele ţării şi nu a ucis niciun boier.

În spiritul acestei reconcilieri se înscrie şi căsătoria fiicei voievodului cu fiul logofătului Radu, fruntaşul pribegilor, ceremonia având loc la Târgovişte. A preferat oraşul pentru curtea sa, dar documentele emise de aici sunt la fel de numeroase precum cele emise din Bucureşti. 

Este înmormântat în necropola domnească de la Mănăstirea Dealu, de lângă Târgovişte. Pătraşcu îşi are originea în marea dinastie a basarabilor, având străbun, pe linie directă, pe Mircea cel Bătrân şi Vlad al II-lea Dracul şi unchi pe Radu de la Afumaţi.

În documentele de epocă apare cu numele de „Petraşco”, un diminutiv al clasicului Petru (de altfel aşa îl chemase şi pe tatăl său pe când era călugăr), forma modernă a acestuia, Pătraşcu, apărând mult mai târziu, ea impunându-se în istoriografie abia în zilele noastre.