Căsătorită cu un român, o ucraineancă a fost amendată de poliţiştii de la Imigrări. Care a fost motivul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie din Ucraina, căsătorită cu un român, a fost depistată de poliţiştii de imigrări din Dâmboviţa cu şedere ilegală în ţară pentru că uitase să îşi prelungească actele.

Aceasta a fost sancţionată contravenţional cu avertisment şi îndrumată în vederea reglementării dreptului de şedere în calitate de membru de familie al unui cetăţean român.

„Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări al judeţului Dâmboviţa, în cooperare cu lucrători din cadrul Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Dâmboviţa,  au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă. Astfel, în cadrul activităţilor întreprinse, poliţiştii au depistat pe raza judeţului Dâmboviţa, o femeie din Ucraina, care nu mai îndeplinea condiţiile şederii pe teritoriul României. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că aceasta a intrat legal în România, în baza paşaportului biometric, iar la expirarea  perioadei de şedere nu a părăsit teritoriul ţării noastre şi nici nu a făcut demersuri de prelungire a dreptului de şedere”, se arată într-un comunicat de presă al Biroului de Imigrări.

Întrucât aceasta este membru de familie al unui cetăţean român, poliţiştii de imigrări i-au adus la cunoştinţă că are posibilitatea de a-şi prelungi dreptul de şedere în România în scop de reîntregirea familiei. 

Totodată, femeia a fost sancţionată contravenţional cu avertisment, în conformitate cu prevederile O.U.G. 194/2002, privind regimul străinilor în România, republicată.

Biroul pentru Imigrări al Judeţului Dâmboviţa, continuă activităţile de prevenire şi combaterea şederii ilegale a străinilor prin organizarea de acţiuni cu forţe proprii sau în cooperare cu instituţiile cu atribuţii în menţinerea unui climat de ordine şi linişte publică în rândul comunităţii noastre, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării dreptului de şedere în România.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră