Video Călători evacuați din tren la Titu. Instalația electrică a unui vagon a luat foc VIDEO

0
Publicat:

Pompierii din Dâmbovița au intervenit, marți, 20 februarie 2024, pentru stingerea unui incendiu produs la un vagon de tren. Incidentul s-a petrecut în orașul Titu.

Un vagon de tren a fost cuprins de foc, în Titu. FOTO C.S.

Pentru stingerea incendiului a intervinit Detaşamentul de Pompieri Titu cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD, iar Detaşamentul de Pompieri Târgovişte cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă.

„La faţa locului echipajele de intervenţie au constatat faptul că incendiul se manifesta la nivelul instalaţiei electrice al primului vagon cu degajări de fum”, precizează ISU Dâmboviţa.

Un număr de 20 de călători au fost evacuaţi, iar incendiul a fost lichidat relativ repede, fără alte evenimente sau victime.

Conform graficului de circulaţie, tremul a staţionat aproximativ 70 de minute în gara Titu.

Incendiu la locomotiva unui tren în care se aflau 80 de pasageri

Un incendiu a izbucnit, în urmă cu doi ani, la locomotiva trenului de călători care circulă pe ruta Bucureşti – Piteşti şi în care se aflau 80 de persoane. Locomotiva a fost decuplată de vagoane, pentru ca incendiul să nu se extindă.

Potrivit ISU Dâmbovița, incendiul a izbucnit la compartimentul motor al locomotivei trenului de persoane circulă pe ruta Bucureşti – Piteşti, în timp ce garnitura se afla în gara oraşului Găeşti. 

Pompierii de la Detaşamentul Găeşti au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apa şi spumă, iar la faţa locului a fost trimisă şi o ambulanţă SMURD. 

Foto: ISU Dâmboviţa

„La sosirea echipajelor de pompieri locomotiva era desprinsă de vagoane. Echipajul SMURD a făcut o verificare a tuturor pasagerilor din tren pentru a identifica eventuale persoane rănite. Niciuna din cele 80 de persoane aflate în tren nu a avut probleme”, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa. 

Incendiul a fost stins rapid de pompieri, iar un echipaj a rămas în zonă pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor având în vedere temperaturile ridicate din compartimentul motor al locomotivei. 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată