Aseară. Târgovişte - capitala culturii vieneze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 500 de târgovişteni au fost primiţi aseară pe ritmuri vieneze, de colinde şi de arii celebre, precum “Hallelujah”, “Ave Maria”, “La donna e mobile” sau “O sole mio”, la Concertul de Crăciun de pe scena Casei Sindicatelor din Târgovişte.

Anca Pandrea, Iurie Darie, Maria Buza, Eugen Simion si consulul Spaniei sunt personalităţile de seamă care au luat parte la marele eveniment. Într-un decor specific vienez, în lumina reflectoarelor şi acompaniaţi de Filarmonica Muntenia, soliştii Orchestrei Imperiale din Viena au reuşit să câştige inimile a sute de târgovişteni.

Soprana Isabel Marxgut şi tenorul Pablo Cameselle au fost în centrul atenţiei cu recitalurile care au cuprins arii celebre incluse în repertoriul tradiţional al concertelor de gen din Viena. Cei care nu au reuşit să-i procure din timp bilete la acest eveniment, l-au urmărit pe un ecran de proiecţie imens, amplasat în piaţa Mihai Viteazul. Organizatorii sunt Primăria Târgovişte,  Arhiepiscopia şi Consiliul Judeţean Dâmboviţa.

Mai multe pentru tine:
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Ilie Bolojan, despre scandalul din Coaliție: „Miza mea nu este să fiu premier în orice condiții, ci să fac ceea ce trebuie”
Arma „joker” care va decide soarta Ucrainei, dar ar putea declanșa al Treilea Război Mondial
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”