Arhiepiscopul Târgovişte se roagă mâine pentru ca cerurile să se deschidă şi să ude pământul uscat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Celebrările festive legate de sărbătorirea Sf. Ier. Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti, iniţiate şi coordonate de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, vor debuta vineri, 10 august, când va avea loc vecernia solemnă, la Catedrala din Târgovişte.

Va urma, după aceea, pelerinajul tinerilor din Municipiul Târgovişte, moment la care sunt aşteptaţi peste 1.500 de tineri, din comitetele parohiale de tineret din oraş şi nu numai, elevi ai şcolilor târgoviştene, membri A.S.C.O.R. (Asociaţia Studenţilor Creştin Ortodocşi din România), studenţi şi elevi seminarişti, dar şi tineri şi credincioşi din oraş.

Pelerinii vor porni, în frunte cu Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit NIFON, însoţit de preoţi şi diaconi, în procesiune, împreună cu racla cu moaştele Sfântului Ierarh, la ora 18.00, din faţa Catedralei Arhiepiscopale şi Mitropolitane şi vor merge prin centrul istoric al Târgoviştei, după care procesiunea se va îndrepta spre Catedrală.

Se vor face rugăciuni  către Dumnezeu, prin mijlocirea Sfântului Ierarh, pentru ploaie, în acestă vreme de secetă. La finalul pelerinajului, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit NIFON va adresa un cuvânt de învăţătură tinerilor prezenţi, de pe treptele Catedralei, va acorda diplome speciale elevilor premiaţi la Olimpiada de Religie şi va avea loc închinarea la racla cu moaştele Sf. Ier. Nifon, aşezate în faţa sfîntului lăcaş.

Invitãm pe toţi credincioşii sã participe, ca în fiecare an, în numãr cât mai mare, la acest eveniment spiritual, începând cu orele 17.000, la Catedrala Mitropolitană din Târgovişte.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA