Ancuţa Stoenescu şi Tunde Kilin au fost achiziţionate de CSM Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CSM Târgovişte, echipa de baschet feminin a oraşului Târgovişte, a transferat două jucătoare la sfârşitul săptămânii trecute. Gruparea de lângă Turnul Chindiei le-a „înregimentat” pe Ancuţa Stoenescu (38 ani) şi Tunde Kilin (28 ani), care au evoluat în sezonul trecut la Sepsi Sfântu Gheorghe, campioana României.

Stoenescu revine la Târgovişte după trei ani, iar în 2014 şi 2015 a fost una dintre jucătoarele care au contribuit decisiv la câştigarea titlului naţional de către CSM Târgovişte, potrivit dbonline.ro. De asemenea, în ultimul sezon a devenit pentru a 12-a oară campioană a României, fapt ce o face să deţină recordul în acest sens. 

În ceea ce o priveşte pe Tunde Kilin, aceasta se află la prima experienţă la CSM Târgovişte. Apărătoarea a obţinut cu Sepsi în cele patru sezoane petrecute la Sfântu Gheorghe trei campionate şi trei Cupe ale României. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie