Afaceriştii din Dâmboviţa, chemaţi la investiţii. Adrian Ţuţuianu: "Avem interes să dezvoltăm judeţul"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
“Avem interes să dezvoltăm şi în municipiul Târgovişte activităţi industriale şi logistice", a spus Ţuţuianu.

Peste 150 de oameni de afaceri au fost chemaţi de Adrian Ţuţuianu la discuţii, joi, la o întîlnire în cadrul Muzeului de Istorie pentru a-i convinge să arunce cu banii pe proiectele Consiliul Judeţean. Antreprenorii dâmboviţeni au primit promisiunea că vor obţine uşor şi fără bătăi de cap toate avizele şi autorizaţiile necesare, în schimbul colaborării mai strânse cu autorităţile locale, cu parlamenta.

“De foarte multe ori există impresia că putem trăi separaţi unii de alţii, adică administraţia de o parte, lumea politică de o parte şi mediul de afaceri de altă parte. Lucrurile nu stau aşa şi cred că ar trebui să existe o bună colaborare, ar trebui să existe întâlniri permanente, pentru că avem subiecte comune de discutat şi interese comune. Cred că o administraţie publică judeţeană eficientă sau o administraţie locală eficientă înseamnă o bună legătură cu mediul de afaceri.  Asigur mediul de afaceri de sprijinul meu, a instituţiei numite Consiliul Judeţean, în obţinerea tuturor avizelor şi a autorizaţiilor de care are nevoie. Avem interes ca cei din mediul de afaceri să ne fie parteneri în exerciţiul financiar 2014- 2020, pentru că vor avea succes acele proiecte care urmăresc, pe lângă dezvoltarea infrastructurii, şi dezvoltarea mediului de afaceri. Dorim să avem cât mai mulţi parteneri privaţi în dezvoltarea unor proiecte pe bani europeni în perioada 2014-2020. Este prima întâlnire, dar la următoarea întâlnire vom prezenta ce fişe de proiecte am gândit noi să încercăm să legăm acele proiecte de susţinere a mediului de afaceri din judeţ. Avem interes deosebit legat de parcurile industriale, care sunt în proprietatea Consiliului Judeţean”, a declarat Adrian Ţiţuianu.

Centru de afaceri, hotel de 4-5 stele şi mall  

“Avem interes să dezvoltăm şi în municipiul Târgovişte activităţi industriale şi logistice. Dorim să avem investitori care să vină să construiască la unitatea militară de la gară un centru de afaceri, un hotel de 4-5 stele, un mall, mă interesează să dezvoltăm acolo spaţii comerciale şi logistice, mă interesează să găsim soluţii să punem valoare cele 26 hectare de teren, în aşa fel încât să creăm locuri de muncă şi să fie ceva mai bine municipiului Târgovişte şi judeţului. Mi-aş dori să înfiinţăm un Club al Oamenilor de Afaceri pentru a ne întâlni permanent. Îmi doresc ca mediul de afaceri să fie alături de noi în susţinerea unor activităţi culturale şi sportive”, a declarat preşedintele CJD, Adrian Ţuţuianu, la întâlnirea cu oamenii de afaceri dâmboviţeni.

Mai multe pentru tine:
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile