Adrian Ţuţuianu (USL) câştigă şefia CJ Dâmboviţa cu 54,14%, Florin Popescu (PDL) obţine 33,48%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Popescu şi Adrian Ţuţuianu

Candidatul USL Adrian Ţuţuianu a câştigat şefia Consiliului Judeţean Dâmboviţa, cu 54,14 la sută, în timp ce actualul preşedinte al instituţiei, Florin Popescu (PDL), a înregistrat 33,48 la sută, arată rezultatele parţiale ale scrutinului de duminică anunţate, luni dimineaţă, de reprezentanţii USL.

„Din datele preliminare pe care le avem până la acest moment în ceea ce priveşte funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, avem 54,15 la sută, în timp ce Florin Popescu are 33,48 la sută. Este o victorie clară, o victorie împotriva abuzurilor şi care arată că dâmboviţenii sunt nemulţumiţi de modul în care PDL, prin Florin Popescu, a gestionat probelemele acestui judeţ.

Ştiu din prima zi ce trebuie făcut la Consiliul Judeţean, am să intru imediat în pâine şi ştiu foarte bine că voi avea o majoritate foarte solidă, undeva la 60%, adică ceea ce înseamnă în jur de 22 de consilieri. În judeţ lucrurile au evoluat tot spre USL, datele obţinute până la această oră arătând că avem 50 de primari în judeţ", a declarat senatorul Adrian Tuţuianu, într-o conferinţă de presă susţinută, luni dimineaţă, la sediul de campanie al USL Dâmboviţa.

La conferinţa de presă, Ţuţuianu a fost însoţit de ministrul Mediului, Rovana Plumb, care a spus că ea şi premierul Victor Ponta vor sprijini judeţul Dâmboviţa.

„Doresc să vă spun că din partea Guvernului Ponta tot sprijinul va fi îndreptat spre judeţul Dâmboviţa, iar eu, că ministru al Mediului, cu siguranţă că, fiind şi de aici, voi face în aşa fel ca niciunul dintre primarii din Dâmboviţa să nu fie dezavantajat, iar comunităţile locale să beneficieze de tot sprijinul pentru dezvoltarea localităţilor în care trăiesc", a declarat Rovana Plumb.

Reprezentanţii USL Dâmboviţa susţin că, pe lângă funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, social-democraţii au mai câştigat şi mai multe primării de comune şi oraşe care erau conduse de primari PDL.

La Primăria Târgovişte, scorul între candidatul USL, Gabriel Grozavu, şi actualul primar PDL Gabriel Boriga este unul strâns, de aproximativ 1.000 de voturi, în favoarea lui Boriga, care a sărbătorit la sediul de campanie al PDL din oraş câştigarea unui nou mandat.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite