Acţiune "amplă" a poliţiştilor din Titu. Rezultatul - 360 de ţigarete confiscate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Au fost controlate 10 societăţi comerciale şi au fost verificate 21 de persoane FOTO Adevarul

Poliţiştii din Titu s-au deranjat doar pentru 360 de ţigarete, în ceea ce înseamnă una dintre cele mai ample acţiuni din acest an.

Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 13 Poliţie Rurală Titu au organizat o acţiune pe raza de competenţă, pentru prevenirea şi combaterea comerţului ilicit cu produse din tutun.

Astfel, au fost controlate 10 societăţi comerciale şi au fost verificate 21 de persoane.

"În urma neregulilor descoperite, poliţiştii au aplicat 7 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi au confiscat 360 de ţigarete pentru care nu se deţineau documente justificative de provenienţă", se arată într-un comunicat de presă al IPJ Dâmboviţa.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort