Academica Clinceni - Chindia Târgovişte, astăzi de la ora 17:00. Acesta va fi cel de-al 14 duel direct al celor două formaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Academica Clinceni şi Chindia Târgovişte se duelează luni, de la ora 17.00, în etapa a V-a din play-out. Cele două echipe se luptă în subsolul clasamentului.

"Fiecare joc este foarte important pentru noi, avem încă 11 bătălii de dus, sper ca la final să rămânem în Liga I. Meciul de la Clinceni este un meci de şase puncte, în faţa unei contracandidate în lupta pentru menţinerea în Liga I. Suntem decişi să mergem la Clinceni şi să luăm punctele. Am obţinut o victorie foarte importantă cu Viitorul, cu sacrificiu, caracter, am reuşit să începem cu dreptul, aşa cum ne-am propus. Trebuie să avem aceeaşi implicare pentru a ne îndeplini obiectivul", a precizat antrenorul Viorel Moldovan, pentru afcchindiatargoviste.ro

În sezonul regulat, Academica Clinceni a defilat în confruntările disputate contra Chindiei Târgovişte. Ilfovenii au câştigat cu 3-1 acasă şi cu 5-2 în deplasare. 

Cele două formaţii sunt vecine de clasament în play-out, pe locurile 6, respectiv 5, potrivit telekomsport.ro.

Clinceni şi Târgovişte au însă acelaşi număr de puncte, 17.

Acesta va fi cel de-al 14 duel direct dintre cele două formaţii. Nu s-a înregistrat niciodată un rezultat de egalitate. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”