A lăsat un job foarte bun în Anglia pentru a creşte struţi în România: cât câştiga atunci şi cât câştigă acum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTOGRAFII Arhiva personală Sorin Lazăr

Dâmboviţeanul Sorin Lazăr a renunţat în urmă cu trei ani la un salariu de 10.000 de lire sterline pe care îl câştiga în Londra pentru a dezvolta o afacere cu struţi în comuna natală. A recurs la acest „gest nebunesc“ pentru a fi alături de soţia şi de copiii săi, care nu s-au putut adapta stilului de viaţă din Marea Britanie, însă nu regretă, businessul este unul promiţător.

Sorin Lazăr, un dâmboviţean de 43 de ani, a vrut să fie propriul şef şi, totodată să fie alături de familie şi de ţara sa. Aşa că a decis în urmă cu trei ani să renunţe la funcţia de manager într-un restaurant din Londra, unde câştiga 10.000 de lire sterline pe lună, şi s-a întors în comuna natală pentru a dezvolta o afacere cu struţi. Spune că reuşeşte să trăiască bine de pe urma păsărilor, iar Anglia este un capitol închis pentru el.

„Nu mai puteam munci pentru alţii. Eram prea departe de familie şi de tot ce înseamnă România. Ştiu, a fost o nebunie, dar nu am mai putut sta în Anglia“, spune Sorin Lazăr, fost manager al unui restaurant din inima Londrei.

Comenzi de la restaurante

A plecat din România în 1997, de la 21 de ani, pentru a se ajuta pe el şi pe familia sa. A plecat prima dată în Israel, după care s-a stabilit în Anglia, unde a avansat profesional până a devenit manager de restaurant. „Aveam un serviciu foarte bun în centrul Londrei. Câştigam între 7.000 şi 10.000 de lire pe lună. La un moment dat, am zis că nu pot sta să lucrez tot timpul pentru alţii. Era ok, dar îmi era greu. Ţineam legătura cu familia, cu fraţii, cu soţia, dar am zis trebuie să fac un pas şi să investesc în România“, îşi aminteşte Sorin, cel care a făcut marele pas în urmă cu trei ani.

Un prieten de-al său din Buzău, care creşte struţi de aproape opt ani, l-a îndemnat să se apuce de această mică afacere de familie. A ajuns să crească struţi din rasa Zimbabwe, care se pretează atât pentru carne, cât şi pentru ouă, dar şi din rasa Rednex, care depun între 60 şi 100 de ouă pe sezon. „Am alergat mult pe afară, pentru că în ţară nu gaseşti familii reproducătoare. Am plecat în Ucraina şi am luat două familii, două din Ungaria, iar din Slovacia patru familii din ferme diferite, ca să evit încrucişarea. Cu transport cu tot m-a costat toată treaba asta în jur de 4.200 de euro“, explică antreprenorul.

Ferma lui Sorin se află în comuna Raciu, din Dâmboviţa, într-o zonă împădurită. „Am opt familii reproducatore, adică două femele şi un mascul pe ţarc. În fiecare an încerc să mai înmulţesc de la mine. Anul acesta puişorii de o lună i-am dat. Mai am 20 care sunt programaţi“, mai spune acesta.

Comenzi din ţară şi de peste hotare

Sorin a simţit pe pielea sa că se poate trăi bine din valoficarea cărnii de struţ. Anual realizează un profit de aproximativ 20.000 de euro şi nu vrea să se oprească aici. Acum şi-a propus să atragă fonduri europene pentru a-şi extinde ferma din Raciu, iar pentru asta are nevoie de 80.000 de euro.

Acesta spune că, în ciuda preţului destul de piperat, sunt cereri destul de mari, atât pentru carne, cât şi pentru ouă. „Sunt cereri mari din partea restaurantelor din Bucureşti, care mă sună atât pentru carne cât şi pentru ouă“, spune Sorin. Produsele de la ferma sa ajung atât în ţară, cât şi peste hotare. „În străinătate, carnea o vând cu 3 euro/kilogram. Am comenzi din Elveţia şi Germania, dar vând şi la noi în ţară, la Giurgiu, la un abator, unde o dau cu 2,40-2,60 euro/kilogram“, spune fermierul.   

Preţul unui struţ ajunge şi la 700 de euro bucata, un exemplar de un an şi jumătate. Puiul de struţ de o lună se poate achiziţiona cu 100 de euro. Sorin valorifică absolut orice produs de la struţ. „Vând ouăle pentru consum cu 60-70 de lei. Coaja care nu este de la oul infertil, din care nu iese pui la incubator se găureşte, se scoate conţinutul, se dezinfectează şi se vinde şi ea, cu 35 de lei, pentru încondeiat. De asemenea, coaja de la ouăle care rămîn după ce iese puiul se vinde cu 13 lei. Vând şi pene şi fulgi etc. Chiar nu mă mai gândesc să plec din ţară, pentru că sunt fericit acasă“ conchide dâmboviţeanul.
 

Mai multe pentru tine:
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort