6.000 de familii defavorizate din Dâmboviţa, sprijinite de Arhiepiscopia Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arhiepiscopia Târgovişte a anunţat că "prin străduinţa preoţilor şi a credincioşilor" s-au colectat, la nivel naţional, peste 2 milioane de lei, bani cu care au putut fi cumpărate 450 tone de produse agricole, 330 tone alimente, 24 tone rechizite şi bunuri, 134 tone îmbrăcăminte şi 12.000 cutii medicamente. Din Dâmboviţa, au beneficiat de aceste ajutoare, 6.000 de familii.

De asemenea, au fost oferite, pentru 74.899 familii defavorizate, majoritatea cu mulţi copii, sau familii monoparentale, un număr de 163.662 de pachete cu ajutoare.

"Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, ca urmare a Pastoralei Sfântului Sinod cu prilejul Anului omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena,  în Arhiepiscopia Târgoviştei au fost derulate numeroase colecte şi acţiuni filantropice la parohii şi mănăstiri, fiind sprijinite centrele sociale din Eparhia noastră. Fiecare parohie şi mănăstire a gestionat colectele locale şi a îndreptat sprijinul comunităţii către cazurile sociale deosebite,  Centrul Eparhial, prin intermediul Sectorului Social-Filantropic, încurajând întrajutorarea parohială, în beneficiul comunităţilor defavorizate. Astfel, peste 6.000 de familii din judeţul Dâmboviţa au simţit în perioada Sărbătorilor legate de Naşterea Domnului încurajarea şi solidaritatea preoţilor şi credincioşilor din Eparhia Târgoviştei, iar 7 centre sociale din judeţ s-au bucurat de susţinerea materială a Arhiepiscopiei Târgoviştei", a declarat pr. Marian Puiescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Târgovişte.

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa