Zeci de gospodării din Bucovina au fost inundate. Apele râului Suceava „au muşcat“ dintr-o zonă de agrement de patru milioane  de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ploile torenţiale din ultimele zile au provocat pagube uriaşe în judeţul Suceava. Peste 20 de gospodării din Suceviţa, Gura Humorului, Frasin şi Doroteia au fost inundate. Totodată, apele râului Suceava au inundat parţial noua zonă de agrement a reşedinţei de judeţ. Proiectul de 4 milioane de euro este în curs de implementare.

Ploile torenţiale înregistrate în noaptea de 21 spre 22 iunie au provocat inundaţii la Gura Humorului şi Frasin. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, sublocotenentul Alin Găleată, pompierii intervin pentru evacuarea apei din 20 de curţi şi case din Gura Humorului, Frasin şi Doroteia. El a precizat că cel mai afectat este oraşul Gura Humorului. Pentru scoaterea apei intervin pompieri de la subunităţile din Gura Humorului, Suceava, Cîmpulung şi Fălticeni.

 Anterior, pe 20 iunie, au fost inundate mai multe gospodării din Suceviţa, Vatra Dornei şi Hârtop.

Probleme au fost şi în municipiul Suceava unde apele râului Suceava care traversează oraşul au ieşit din matcă şi au inundat parţial noua zonă de agrement a oraşului. Este vorba despre o investiţie a administraţiei locale începută anul trecut, care costă aproape 4 milioane de euro. Proiectul este în curs de implementare. Firma constructoare a apucat să construiască o pistă pentru biciclişti şi să toarne două temelii betonate. 

Din păcate, Primăria Suceava nu a efectuat lucrări de îndiguire  înainte să înceapă amenajarea zonei de agrement, iar faptul că apele „au muşcat” din investuţie arată că lucrările de consolidare a malurilor erau necesare. Primarul Sucevei, Ion Lungu, susţine că va lua măsurile necesare pentru protejarea investiţiei. 

FOTO: ISU Suceava

„Este o zona de agrement cerută de suceveni. Sigur este în albia minoră a râului Suceava, cum mai sunt astfel de zone de agrement în ţară. Paralel cu proiectul european, avem un proiect de consolidare a malurilor pe banii primăriei, care va fi terminat o data cu Zona de Agrement. Consolidarea malurilor nu a fost eligibilă pe fonduri europene. Acum vin de la faţa locului, apa a început să se retragă, deocamdată nu sunt pagube, o suprafata mică dinspre pod a fost băltită. Asa cum am spus vom consolida malul drept pe care s-a făcut Zona de Agrement, proiectul este în lucru. În final vom avea o Zonă de Agrement apreciată de suceveni şi sigură la inundaţii, ca urmare a lucrărilor de consolidare a malurilor, aşa cum am procedat şi la Podul Unirii, aflat în faza de finalizare”, a spus alesul local.

Noua zonă de agrement a Sucevei, amenajată pe un mal inundatibil: FOTO: Oana Şlemco

Proiectul zonei de agrement de pe malul Sucevei are avizul Sistemului de Gospodărire a Apelor. Fostul director al instituţiei judeţene, Daniel Drăgoi, a declarat presei locale că nu a fost de acord cu avizarea proiectului şi că zona în care construieşte primăria este inundabilă. Drăgoi susţine că primarul Lungu l-ar fi acuzat că este „comunist” şi că se opune proiectului. În cele din urmă, avizul a fost dat de DGA Bacău.

Mai multe pentru tine:
Acuzații de malpraxis la Spitalul din Sinaia, după ce o pacientă ar fi intrat în comă după o operație ușoară. Cine este medicul care a operat-o
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Excremente umane vechi de 1.300 de ani, analizate de oamenii de știință
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Profesoară de biologie din Iași, implicată într-un scandal uriaș. Elevii ar fi găsit imagini cu ea pe site-uri pentru adulți: „Face filme”
Tradiții și superstiții de Sfântul Dumitru. De ce nu e bine să atingi cuțitele în această zi
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Maia Sandu: Republica Moldova este pregătită să treacă la următoarea etapă de negocieri cu UE, dar procesul este blocat de refuzul Ungariei în raport cu Ucraina
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv