Zeci de ciclişti vor invada marţi Suceava

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Start la Turul Ciclist al României, Etapa a IV-a

Suceava va deveni marţi, 5 iunie, pentru câteva ore, capitala sportului pe două roţi din România. Şi asta pentru că cei 90 de sportivi participanţi la Turul Ciclist al României, ediţia a 49-a, vor parcurge etapa a cincea din acest an pe teritoriul judeţului Suceava.

Este vorba de cea mai grea etapă din cele programate şi care se întinde pe o distanţă de 161 de kilometri. Cicliştii vor pleca din Siret şi vor urma traseul Rădăuţi-Suceviţa-Palma-Sadova-Câmpulung Moldovenesc-Gura Humorului-Suceava, pe parcursul căruia sunt programate două sprinturi şi două căţărări. Participanţii vor pleca în etapa de marţi la orele 13.00, urmând să ajungă la Suceava în jurul orelor 16.30-16.45, în funcţie de viteza cu care se va rula.

Festivitatea de premiere va avea loc pe o scenă amenajată în faţa Muzeului de Ştiinţe ale Naturii. Ca o noutate pentru acest an, după festivitatea de premiere va avea loc un spectacol de teatru, cu titlul "Coana Miţa Biciclista".

Organizatorul evenimentului, Asociaţia „Bate şaua să priceapă iapa", doreşte să creeze o platformă de comunicare artistică pentru promovarea personajului Coana Miţa Biciclista, în scopul introducerii bicicletei în viaţa de zi cu zi a românilor. Pentru a face loc cicliştilor, mai multe străzi din municipiul Suceava vor fi închise, iar traficul va fi deviat pe alte artere de circulaţie.

Intră pe suceava.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai