VIDEO Cum au încălcat enoriaşii regulile de distanţare socială: au sărutat sicriul lui ÎPS Pimen, răpus de COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sicriul în care se află trupul neînsufleţit al ÎPS Pimen, arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, a fost depus, în seara zilei de miercuri, în biserica „Sf. Gheorghe” de la Mănăstirea „Sf. Ioan”, aflată în municipiul Suceava. Unii dintre credincioşii care au intrat în biserică pentru a-şi lua rămas bun de la înaltul ierarh şi-au dat jos măştile de protecţie şi au sărutat sicriul şi crucea.

Miercuri seară, 20 mai, cei aproximativ 400 de credincioşi care au venit la Mănăstirea „Sf. Ioan” au fost invitaţi să intre în biserica „Sf. Gheorghe”  în grupuri de câte 4-5 persoane, pentru a-şi lua rămas bun de la ÎPS Pimen.

Unii dintre mireni au uitat însă de regulile de distanţare socială şi de pericolul de infectare cu SARS CoV-2, şi-au îndepărtat măştile de protecţie care le acopereau nasul şi gura şi au sărutat sicriul în care se afla trupul neînsufleţit al înaltului prelat, care a murit de COVID-19. Alţii au sărutat icoana sau crucea de lângă sicriu.

În imaginile video transmise live din biserică pe pagina de Facebook a portalului doxologia.ro se observă şi copii care sărută sicriul.

Reporterul „Adevărul” i-a semnalat aspectul şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, Costică Gheaţă, care a luat legătura cu reprezentanţii Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor şi a solicitat să se ia măsuri de distanţare socială.

Ulteror, sicriul a fost delimitat cu un cordon pentru ca oamenii să nu se mai poată apropia de acesta.

 ÎPS Pimen a decedat în noaptea de 19 spre 20 mai, după ce a stat internat timp de o lună la Institutul „Matei Balş”.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete