VIDEO Cum a reuşit un şofer să facă ture în sens invers într-un giratoriu din Suceava. Metoda unui alt conducător auto, care l-a scos forţat din trafic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un conducător auto, care avea o cameră video instalată la bordul maşinii, a surprins un alt şofer care tocmai ieşise din parcare de la Lidl, din munciipiul Suceava, şi intrase în sensul giratoriu de la Bazar, pe contrasens, fiind apostrofat de ceilalţi participanţi la trafic. Şoferul cu camera video chiar s-a pus în faţa "temerarului" şi, practic, l-a obligat să dea maşina cu spatele înapoi, până în parcarea supermarketului Lidl.

Un şofer care conducea maşina pe strada Calea Unirii din municipiul Suceava a dat peste un alt conducător auto care pur şi simplu circula pe contrasens în sensul giratoriu de la Bazar. Incidentul a fost filmat de camera montată la bordul autoturismului ce circula regulamentar, dinspre centrul municipiului Suceava spre cartierul Burdujeni.

În momentul în care a ajuns în sensul giratoriu din faţa Centrului Comercial Bazar, deodată s-a trezit în faţa sa cu un autoturism Renault, care circula pe sens opus. Din câte se pare, vehiculul „aiurit” tocmai ce a ieşit din parcarea magazinului Lidl şi dorea să meargă spre Iulius Mall, însă bărbatul aflat la volan nu s-a mai sinchisit să mai înconjoare sensul giratoriu şi a vrut să meargă pe de-a dreptul.

Norocul său a fost acela că în zonă era aglomeraţie şi maşinile nu circulau cu viteză, astfel că a putut fi evitat de maşinile pe al căror sens a pătruns neregulamentar. Şoferul autoturismului Renault, fie din comoditate, fie din cauză că nu cunoaşte regulile de circulaţie prea bine, nu a mai făcut sensul giratoriu şi a virat stânga în momentul în care a ieşit din parcarea magazinului Lidl, proaspăt deschis în fost zona industrială a municipiului Suceava.

Participanţii la trafic au început să-şi facă cruce, iar unul dintre conducătorii auto, ce avea o cameră video montată pe bord, s-a băgat în faţa sa, blocându-l la propriu şi cerându-i să părăsească sensul giratori. După câteva momente de parlamentări, bărbatul de la volanul maşinii Renault a început să dea uşor cu spatele până în apropiere de ieşirea părcării de la Lidl.

Şoferul, care avea montată camera de filmat, a plecat mai departe iar după câţiva zeci de metri a oprit la semafor, timp în care o altă maşină trece cu viteză pe culoarea roşie a semaforului, chiar în momentul în care mai multe persoane traversau regulamentar strada.

Aceste imagini stârnesc o serie de întrebări despre modul în care unele persoane reuşesc să obţină permisul de conducere sau dacă au aşa ceva. Cert este că în ultima perioadă tot mai mulţi suceveni s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinşi la volanul unor maşini fără a avea premise de conducere. 

”Conform Codului Rutier, o infracţiune poate fi constatată direct de către agentul rutier de poliţie sau prin mijloace omologate. În acest caz Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava a demarat o anchetă pentru a se stabili cine se afla la volanul autoturismului şi pentru aplicarea sancţiunilor contravenţionale ce se cuvin”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, subcomisarul de poliţie Ionuţ Epureanu. 

Cel mai probabil, şoferul va scăpa nepedepsit pentru că este greu de crezut că aparatul de filmat cu care s-a înregistrat incidentul este omologat pentru ca imaginile să poată fi folosite împotriva conducătorului auto zeflemitor.

Alte ştiri pe această temă:

Cercetat de DNA, primarul Daniel Maricuţa ar putea rămâne şi fără permis. Poliţiştii l-au tras pe dreapta, după ce l-ar fi prins cu maşina pe contrasens

Tragedie pe drumul dintre Constanţa şi Hârşova. Trei oameni au murit după ce şoferul unui autoturism a intrat pe contrasens

Doi şoferi români, condamnaţi în Anglia pentru că mergeau pe contrasens

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră