VIDEO Alegerile TNL Suceava, anulate după o şedinţă cu circ şi înjurături

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alegerile pentru desemnarea preşedintelului filialei Suceava a TNL au fost anulate după ce comisia de numărare a voturilor a fost pusă în situaţia de a nu-şi mai putea continua activitatea. Liderul judeţean al PNL, deputatul Ştefan Alexandru Băişanu, împreună cu alţi colegi, a intrat în sala în care se afla comisia şi a încercat să intre în posesia voturilor şi documentelor conferinţei de alegeri, acuzând suspiciuni de fraudă.

Sâmbătă după-amiază, în sala mică a Casei de Cultură a Sindicatelor din municipiul Suceava, a avut loc conferinţa de alegeri pentru desemnarea preşedintelui şi a biroului politic al filialei teritoriale Suceava a Tineretului Naţional Liberal.

La eveniment au participat ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul, Mihai Voicu, preşedintele TNL, deputatul Florin Alexe, secretarul general al TNL, deputatul Costel Alexe, preşedintele CSL, Claudia Benchescu, lideri TNL din Molodva, parlamentari şi lideri PNL Suceava.

Pentru funcţia de preşedinte al TNL Suceava au candidat preşedintele interimar al organizaţiei, avocatul Cătălin Pintea, şi Mihai Moraru, şeful Oficiului Judeţean de Plăţi, Dezvoltare Rurală şi Pescuit Suceava. Mihai Moraru este fiul fostului primar al municipiului Vatra Dornei, Ioan Moraru, în prezent preşedinte al Companiei Naţionale a Uraniului.

La începutul şedinţei, preşedintele organizaţiei judeţene PNL Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, care a susţinut candidatura lui Mihai Moraru, a sesizat conducerea centrală TNL despre faptul că unele filiale locale nu sunt reprezentante prin delegaţi la conferinţa de alegeri. Băişanu s-a arătat nemulţumit şi de faptul că nu a fost invitat să ia loc la prezidiu, alături de cei din conducerea centrală a TNL.

După ce preşedintele TNL, Florin Alexe, a explicat că alegerile au fost convocate şi organizate conform statutului, cei aproximativ 110 delegaţi prezenţi în sală au început procedura de vot.

În comisia de numărare a voturilor şi validare a alegerilor au fost alese şapte persoane, dintre care trei din partea conducerii centrale a partidului şi câte două propuse de fiecare dintre cei doi candidaţi.

Înjurături între vicepreşedintele CJ Suceava şi secretarul general TNL

După finalizarea votului, în sală au rămas doar membrii comisiei de numărare a voturilor. După numărarea voturilor, Cătălin Pintea a fost declarat câştigător cu 59 de voturi, cu zece mai multe decât Moraru. Informaţia a ajuns pe surse şi la cei care aşteptau afară anunţul oficial, Pintea fiind felicitat pentru victorie.

Reprezentanţii lui Moraru din comisie au cerut renumărarea voturilor şi de această dată rezultatul a fost de 67 de voturi pentru el şi 40 de voturi pentru Cătălin Pintea. Informaţia a ajuns la colegii de afară şi a fost rândul lui Moraru să fie felicitat.

Pentru că anunţul oficial întârzia, deputatul Băişanu a intrat în sala unde se afla comisia de numărare a voturilor. În sală a fost găsit rupt procesul verbal prin care se constata victoria lui Pintea.

Băişanu a fost informat că voturile se numără pentru a treia oară şi a fost evacuat. La treia numărare a voturilor victoria îi revenea lui Cătălin Pintea, dar în sala unde se afla comisia a intrat din nou deputatul Ştefan Alexandru Băişanu, preşedinte PNL Suceava, şi a încercat să intre în posesia buletinelor de vot şi a documentelor conferinţei de alegeri. Băişanu i-a acuzat pe membrii comisiei de încercare de fraudă.

Timp de jumătate de oră şeful PNL Suceava a refuzat să părăsească sala şi să permită continuarea procedurii de numărare a voturilor.

Tonul discuţiilor a devenit din ce în ce mai agresiv, iar la un moment dat vicepreşedintele PNL Suceava şi al Consiliului Judeţean Suceava, Ilie Niţă, l-a înjurat pe secretarul general al TNL, deputatul Costel Alexe: „Te bag în p... mă-tii” (la minutul 20:37 pe înregistrarea video). După acest moment Costel Alexe i-a informat pe cei prezenţi că alegerile vor fi anulate şi membrii comisiei au părăsit apoi sala.

Mai multe pentru tine:
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim