Un TIR încărcat cu cărbuni a luat foc în Vama Siret. Peste 2.000 de saci de cărbuni salvaţi de pompieri din calea flăcărilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierii suceveni au intervenit pentru a stinge un incendiu ce a cuprins remorca unui TIR încărcată cu cărbuni. Militarii au reuşit să stingă focul înainte de a provoca pagube însemnate.

Pompierii militari ai Gărzii de Intervenţie Siret au intervenit în noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 02.45, cu două autospeciale pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit la un tir încărcat cu saci cu cărbuni, înmatriculat în Ucraina, care tranzita Vama Siret şi se afla în zona neutră dintre România şi Ucraina.

La sosirea pompierilor, ardeau mocnit cărbunii depozitaţi în saci de plastic din vagonul tir-ului, cu degajare mare de fum şi căldură, existând pericolul de propagare la întreaga încărcătură şi la capul de tir. Pe timpul intervenţiei, salvatorii au îndepărtat persoanele din zonă şi au descărcat sacii cu cărbuni. Focul a fost stins la ora 04.50.

Au ars circa 50 de saci cu cărbuni şi s-au degradat alţi 20 de saci, precum şi podeaua vagonului pe o suprafaţă de 10 metri pătraţi. Pompierii au stabilit ca şi cauză de izbucnire a incendiului „autoaprinderea cărbunelui, în contact cu apa şi oxigenul, pe timpul transportului”. 

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar militarii de la ISU au reuşit să salveze tir-ul şi circa 2.000 de saci cu cărbuni.

Alte ştiri pe această temă:

Un tren cu 100 de pasageri a lovit o autocisternă încărcată cu GPL în Ilfov. Şoferul maşinii primeşte îngrijiri medicale

FOTO Maşină în flăcări, după ce şoferul a intrat cu autoturismul direct într-un restaurant. Conducătorul auto s-a ales cu răni grave

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort