Un bărbat i-a tăiat gâtul soţiei şi a încercat să-i dea foc, după ce femeia l-a reclamat pentru violenţă domestică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 57 de ani din oraşul sucevean Broşteni i-a tăiat gâtul soţiei sale după ce femeia a mers la Poliţie şi l-a reclamat pentru bătăi repetate. Pentru a-şi ascunde crima, bărbatul a încercat să-şi incendieze casa. El a fost trimis în judecată de procurorii suceveni.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava l-au trimis în judecată pe inculpatul Constantin Rotariu – Candrea (57 de ani), din oraşul Broşteni, cercetat în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie cu raportare la infracţiunea de omor.

Anchetatorii au stabilit că în dimineaţa zilei de 18 iunie 2018, Viorica Rotariu – Candrea (59 de ani), soţia inculpatului, a mers la sediul poliţiei din Broşteni pentru a depune o reclamaţie împotriva soţului ei motivând că, pe fondul consumului de alcool, acesta este violent.

În aceeaşi zi, Constantin Rotariu - Candrea a fost chemat la sediul poliţiei unde a dat explicaţii şi lămuriri în legătură cu reclamaţia formulată de soţia sa. De la sediul poliţiei inculpatul a plecat spre domiciliul său. Cum nu avea chei, iar nevasta nu era acasă, acesta a aşteptat-o în curtea locuinţei, timp în care a consumat 1,5 litri de bere.

„În momentul în care soţia inculpatului a ajuns la domiciliu, între soţi a reizbucnit o ceartă, şi-au adresat reciproc cuvinte injurioase, soţia cerându-i inculpatului să părăsească domiciliul. În acest context, inculpatul a luat un cuţit de bucătărie aflat pe o masă, a prins-o pe victimă de păr şi apoi i-a secţionat gâtul cu acel obiect pe care îl avea în mână. Victima s-a prăbuşit la sol într-o baltă de sânge, iar inculpatul a părăsit locuinţa nu înainte de a încerca (fără succes) să o incendieze”, au arătat procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.

După comiterea faptei, Constantin Rotariu – Candrea a mers la poliţiei, unde a declarat faptul că şi-a incendiat propria locuinţă şi că şi-a omorât soţia.

„Potrivit concluziilor raportului de constatare medico – legală de necropsie, moartea victimei a fost violentă, s-a datorat unei hemoragii externe consecutiv unei plăgi tăiate cervicale profunde cu secţiunea totală a organelor gâtului, plagă ce s-a putut produce prin lovire activă cu un obiect tăietor-înţepător ce ar putea fi cuţit”, se mai arată în rechizitoriul procurorilor.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Suceava.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Alte ştiri pe această temă:

Criminal condamnat pentru uciderea unui sportiv, care se ascundea în Canada, extrădat în România

„Filmul“ unei crime ca-n Mioriţa: doi români au jefuit şi au ucis o tânără de 21 de ani, apoi i-au dat foc cu tot cu maşină

Adolescentul de 17 ani bănuit că a ars de viu un coleg de muncă şi-a văzut de viaţă de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Omul mort, urmaş al poetului George Coşbuc

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026