Trei trenuri anulate și drumuri cu zăpadă la Suceava

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din cauza zăpezii căzute noaptea trecută în toată țara mai multe trenuri au ajuns cu întârzieri, iar trei au fost anulate.

Circulația pe toate drumurile din județ se desfășoară în condiții de iarnă, drumurile naționale fiind acoperite cu zăpadă de până la doi centimetri, în timp ce pe drumurile județene stratul de zăpadă este mult mai mare.

Trei trenuri au fost anulate astăzi din cauza zăpezii căzute în ultimele ore și a viscolului. Este vorba de Trenul Interegio 12137 Vatra Dornei - București, Trenul IR Suceava Nord - Mărășești și Mărășești - Suceava Nord.

Vezi și:

Cea mai scăzută temperatură din Moldova. -31 grade Celsius la Rădăuți

Un mort și 62 de persoane fără adăpost, victimele gerului de la Suceava

Aeroportul ”Ştefan Cel Mare” Suceava este operaţional. Aeronava pe ruta Suceava – Bucureşti a decolat azi dimineață, la ora 6.10  în condiţii normale. Cu toate că a nins, gerul nu s-a dat plecat, astfel că în cursul nopții au fost - 23 grade Celsius la Rădăuți, - 19 grade Celsius la Suceava și 15 grade la Poiana Stampei. Șoferii sunt sfătuiți să nu plece la drum fără anvelope de iarnă, un sac de nisip, lopată, lanțuri, apă și mâncare.

Conducătorii auto pot să afle starea drumurilor din Moldova, urmărind imaginile transmise live de camerele video montate în Moldova.

Accesează linkul pentru a vizualiza imaginile

Rămâi pe suceava.adevarul.ro să afli ultimele știri din județ.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”