Țeapă cu mobilă. Un „producător“ din Suceava a țepuit cu reclame false zeci de clienți

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un individ din Suceava a înființat firme, și-a făcut publicitate în mediul online, a mințit că este producător național de mobilă, și a încasat bani de la clienți, cărora „a uitat” să le mai livreze marfa.  

Foto: Shuterstock

Vlăduț Luchian a fost reținut în arest pentru 24 de ore de către polițiștii suceveni pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.

Oamenii legii au dispus măsura privativă de libertate, după ce au pus în executare două mandate de percheziții domiciliară emise de Judecătoria Suceava, și un mandat la sediul firmelor individului. Astfel au fost ridicate în vederea cercetărilor telefoane mobile, dispozitive electronice şi documente contabile utile soluţionării cauzei.

Anchetatorii susțin că, în calitate de administrator de firmă, suspectul a folosit mijloace frauduloase în relația cu clienții, contracte de prestări servicii și facturi proforme pentru vânzarea/achiziția unor piese de mobilier. El ar fi indus în eroare 11 persoane de la care ar fi încasat bani în avans pentru a executa și livra mobilerul comandat, cauzând astfel un prejudiciu total în valoare de 279.600 de lei.

Păgubiții au aflat de existența firmelor lui Luchian de pe internet, unde individul și-a promovat afacerile prin intermediul unui site și a unei pagini de Facebook. În spațiul virtual, suceveanul se prezenta în mod fals drept producător naţional de mobilier din PAL şi MDF vopsit.

Acesta nu este singurul dosar care-l vizează pe administratorul de firmă Vlăduț Luchian. El a mai fost trimis în judecată într-un alt dosar tot de înșelăciune, după ce 45 de clienți păgubiți au depus plângeri împotriva lui. Faptele care fac obiectul dosarului aflat pe rolul instanței ar fi fost comise în perioada 2017 – 2019, iar valoarea prejudiciului este de peste 800.000 de lei.

În timp ce era cercetat și plasat sub control judiciar în această cauză, Luchian și-a făcut curaj, a deschis o altă firmă de livrare și montare de mobilier și a continuat să ia comenzi de la clienți. La scurt timp, polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Suceava au început să primească noi sesizări de înșelăciune de la alți clienți păgubiți.

Întrucât instanța de judecată nu s-a pronunțat în dosarele lui Luchian, anchetatorii precizează că acesta se bucură de prezumția de nevinovăție.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”