Suceava: Ioan Burlică Luptătorul de aur la greco-romane (PORTRET)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul este unul dintre cei mai compleţi sportivi suceveni. Nu a ratat nicio medalie şi a pornit-o decis spre drumul care duce la Mondiale şi Olimpiadă.

Ioan Burlică este un elev de la LPS Suceva care şi-a trasat deja linia viitorului. A devenit celebru de la 14 ani, când a cucerit primul său titlu naţional la lupte greco-romane. Pasiunea pentru acest joc, ce implică putere şi disciplină, îşi are rădăcina în copilărie. S-a născut şi a crescut în mediul rural şi de mic a participat la munca câmpului şi la gater, alături de tatăl său, unde şi-a călit şi trupul şi sufletul.


S-a antrenat într-un gater
Obişnuit cu mişcarea, copilul de atunci s-a întrebat ce sport i-ar place. Şi-a dat seama că nu are rapiditate pentru a fi un bun atlet şi nici rezistenţă pentru a juca într-o echipă de fotbal ori de volei.
Dar avea forţă, dobândită la muncile câmpului sau când căra buşteni, şi această putere nu putea să o arate decât într-un sport de contact, în luptele corp la corp. Astfel, la vârsta de 13 ani, el a plecat din satul natal, din Brodina, pentru a găsi calea succesului. În urma unei selecţii riguroase, el a fost acceptat la LPS, în echipa de lupte greco-romane. Din acel moment viaţa lui s-a schimbat.


„Muncă multă, antrenamente istovitoare şi o voinţă de fier, ăsta ne era crezul. Nu lipseam de la şcoală pentru distracţie. Eram mereu la competiţii, de unde încercam mereu să mă întorc victorios“, îşi aminteşte sportivul. Munca până la epuizare, dar şi pasiunea, i-au deschis calea spre succes.

De cinci ori campion
În 2005 a câştigat prima sa medalie şi primul titlu, respectiv cel de campion naţional la copii, în cadrul turneului final ce s-a desfăşurat la Rădăuţi. A fost cea mai grea medalie, fiind la început, dar şi cea mai frumoasă. „Atât eu, cât şi adversarul meu, am fost apropiaţi ca valoare, dar am reuşit să-l înving la punctaj“, a povestit tânărul. Un an mai târziu, în cadrul turneului final de la Satu Mare, s-a întors doar cu medalia de bronz. Şi-a luat revanşa în 2007, la Timişoara, unde a mai cucerit un aur. Tot în urmă cu trei ani a participat la Europene, în Lituania. S-a recunoscut învins, dar s-a întors cu experienţă şi dorinţa de a fi mai bun.


Cel mai prolific an a fost 2008, când a cucerit trei medalii: locul III cu echipa la Bucureşti, şi două titluri de campion naţional obţinute la Bacău şi Tulcea. „A fost un an greu, cu multă muncă, dar am fost răsplătit din plin“, spune Ioan. Anul 2010 este ultimul său an ca elev, însă nu şi ultimul ca sportiv, drept dovadă a mai reuşit încă odată să devină campion naţional în cadrul turneului final de la Piteşti.

Profil
Născut. 24 ianuarie 1991,la Suceava.
Studii. Elev la Liceul cu Program Sportiv din Suceava.
Familie. Mai are trei fraţi.

Întrebări şi răspunsuri
Care sunt planurile tale de viitor?
În acest an închei o etapă din viaţa mea ca elev şi sportiv, însă urmează o nouă etapă în care sper să obţin tot atâtea victorii, dacă nu mai multe. Îmi doresc să ajung la Mondiale şi chiar la Olimpiadă, iar asta presupune multă muncă şi voinţă.
Care crezi că este cheia succesului tău?
Lupt mereu ca să mă autodepăşesc. Învăţ din greşeli şi ascult sfaturile antrenorilor. Rezultatele obţinute până acum reprezintă efortul meu, dar şi munca antrenorilor Valerică Gherasim şi Andrei Bolohan, care nu au renunţat o clipă să creadă în mine şi să mă îndrume spre performanţă.

Ce-i place
Ca oricărui adolescent, îmi plac muzica, filmele, drumeţiile, să mă joc pe calculator, dar cel mai mult îmi place să devin campion. Este fantastic să fii pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

Ce nu-i place
Nu-mi place să pierd la competiţii şi să fiu ironizat pentru faptul că sunt moldovean.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine