Suceava: Incompetenţă crasă la Spitalul din Siret

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suceava: Incompetenţă crasă la Spitalul din Siret

„Este clar pruncucidere“ explică Alexandru Lăzăreanu, şeful Direcţiei de Sănătate Publică, vrând astfel să închidă subiectul bebeluşului găsit mort la Spitalul Siret.

Un bebeluş mort, găsit duminică într-un wc înfundat din Spitalul Siret, a pus în alertă Poliţia, dar nu şi pe şefii Sănătăţii sucevene. Ancheta a stabilit că mama copilului era Elena Prelipcean (43 de ani), internată în spital pentru că reclama probleme cardiace.


Aceasta a născut singură în toaletă, apoi a aruncat copilul în wc. „Este clar puncucidere în acest caz. Femeia a venit la spital cu un gând”, a declarat Alexandru Lăzăreanu, preşedintele DSP-ului Suceava. Oribila faptă s-a petrecut sub nasul medicilor, care n-au bănuit niciun moment că femeia este însărcinată ba, mai mult, au concluzionat că aceasta se află la menopauză.


Copilul, invizibil la ecograf


De la internarea Elenei Prelipcean în spital, pe 20 august, medicii au făcut o eroare după alta. Pacienta a reclamat probleme cu tensiunea, însă a trecut sub tăcere sarcina. Mai întâi, femeia a fost examinată la ecograf. A fost prima ocazie de a descoperi sarcina, ratată de medici. Aceştia i-au cercetat cu ecograful doar partea de sus a trunchiului. Câţiva centimetri mai jos, aceştia ar fi descoperit un copil complet dezvoltat.


„Faptul că nu s-a făcut o expertiză amănunţită la pelvis şi greutatea femeii, 140 de kilograme la o înălţime de doar 160 de centimetri explică de ce nu a văzut nimeni că este însărcinată. În plus, medicul a declarat că aceasta avea gaze”, a explicat Lăzăreanu.


Ginecologul nu a găsit fătul


Mai mult, femeia a reuşit să păcălească un specialist ginecolog. Cum a făcut-o, rămâne un mister, mai ales că potrivit fişei de observaţie a trecut un examen ginecologic clasic. Medicul care a consultat-o este Lucian Cozaciuc (35 de ani) şi are cinci ani de experienţă. Acesta a concluzionat că Elena Prelipcean se află la menopauză şi i-a prescris medicamentaţia necesară. Controlul a avut loc cu patru zile înaintea naşterii, urmată de pruncucidere. La fel de surprinzătoare ca verdictul ginecologului a fost concluzia anchetei DSP. Potrivit medicilor, nici măcar femeia nu ştia că este însărcinată, deşi mai avea acasă patru copii. Chiar şi după descoperirea crimei, ea continua să nege că ar fi purtat un copil.

Mama şi medicii, anchetaţi

Legiştii au stabilit că femeia a născut un băieţel viu de 2.900 de grame, care a decedat imediat după naştere. Dacă va fi găsită vinovată de pruncucidere, femeia riscă între doi şi şapte ani de închisoare. Momentan, mama ucigaşă se află internată la un alt spital, în Rădăuţi. Specialiştii de la Siret care au consultat-o vor fi la rândul lor anchetaţi de Colegiul Medicilor.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică