Suceava: Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sucevenii sunt aşteptaţi în acest sfârşit de sâptămână în satul-muzeu Ciocăneşti, localitate aşezată de o parte şi de alta a râului Bistriţa Aurie.

Numele acestuia vine de la vechii ciocănari, care în vremea voievozilor Bogdan I, Dragoş Vodă, Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare au făurit armele de luptă ale ostaşilor. „Aici, la noi, s-a inventat buzduganul cu colţ“, spune Gheorghe Tomoiagă, primarul localităţii. Ochiul turistului este furat încă de la intrare de casele locuitorilor, pictate cu motive viu colorate din portul tradiţional. Prima casă construită cu o astfel de arhitectură se numeşte „Leontina Ţăran“ şi a fost ridicată chiar de tatăl actualului primar.

Locuitorii duc mai departe tradiţia şi prin încondeiatul ouălor, obicei vechi moştenit din generaţie în generaţie. Fiecare ou încondeiat aici este unic şi a devenit celebru în toată lumea. În acest sfârşit de săptămână, Ciocăneştiul găzduieşte Festivalul Ouălor Încondeiate. Peste 300 de încondeietori din toate zonele ţării sunt aşteptaţi la cea de-a opta ediţie a manifestării. Vineri, turiştii pot să viziteze Muzeul Naţional al Ouălor Încondeiate.

„Avem instrumente muzicale vechi, cum ar fi buciumul, fluierul, cobza, cornul şi trâmbiţa“, mai explică Gheorghe Tomoioagă. În aceeaşi zi, se organizează şi simpozionul „Cartea bucovineană, moştenire pentru urmaşi“. Sâmbăta va fi dedicată  expoziţiei de ouă încondeiate, costumelor populare tradiţionale, dar şi concursului de încondeiere, care va avea loc la Casa de Cultură din Ciocăneşti. În aceeaşi, zi turiştii sunt aşteptaţi la un concurs gastronomic cu mâncăruri tradiţionale bucovinene de post, iar seara va avea loc în Căminul Cultural din centrul comunei Balul Festivalului.

Expoziţie cu vânzare

Duminica, ultima zi a evenimentului, este rezervată expoziţiei cu vânzare de ouă încondeiate. Tot în cadrul festivalului, în centrul localităţii, sătenii îmbrăcaţi în port popular vor defila cu cei mai frumoşi cai din zonă.

Mai multe pentru tine:
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Tânăra de 18 ani care a întors toate scaunele la Vocea României: „Absolut extraordinar!” Cine este Sunamita Beza
„Noi i-am pus cruce!” Cum a ajuns să arate una dintre cele mai populare stațiuni balneare din România. Dan Negru: „Când eram copil veneam cu ai mei”
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Cel puțin 6 morți și 25 de persoane spitalizate după ce au mâncat acest preparat la restaurant
Alexandru Ion și Ștefan Floroaica: “Ne-am întors din Asia Express cu multe kilograme în plus... în bagajul vieții”