Suceava: Două victime încarcerate într-un accident pe Calea Unirii (VIDEO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierii au intervenit în această dimineaţă la un accident rutier pe Calea Unirii în care două victime erau încarcerate în fiarele contorsionate.

Detaşamentul de pompieri Suceava a fost solicitat să intervină azi dimineaţă la ora 07.57 la un accident rutier produs în municipiul Suceava pe strada Calea Unirii. Ajunşi la faţa locului aceştia au constatat că în urma coliziunii dintre două autoturisme, marca Dacia şi Ford, au rezultat trei victime din care două încarcerate.
 
Pompierii au descarcerat victimele concomitent cu măsurile de siguranţă specifice luate în astfel de cazuri, deconectarea bornelor de la baterii şi verificarea eventualelor scurgeri de carburanţi şi lubrifianţi.

Celor trei răniţi li s-a acordat primul ajutor medical după care au fost transportaţi la spital de către ambulanţa SMURD şi colegii de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean, pentru investigaţii amănunţite.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Suceava vinovat de accident a fost şoferul autoturismului Ford, Adrina M. în vârstă de 28 de ani care a scăpat controlul asupra maşinii. Conform aceleaşi surse o tânărăr, Oltica C., în vârstă de 26 de ani, pasageră în maşina Logan a fost rănită grav.

Mai multe pentru tine:
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani