Suceava: Controale şi amenzi pentru combaterea delictelor silvice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma acţiunii făcute de poliţiştii Biroului Silvic au fost aplicate 19 amenzi şi confiscaţi 20 de metri cubi de material lemnos.

Poliţiştii Biroului Silvic împreună cu trei lucrători silvici din cadrul I.T.R.S.V. Suceava au desfăşurat în perioada 26 februarie – 1 martie pe raza municipiului Vatra Dornei o acţiune pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice.

„În cadrul acţiunii au fost efectuate cinci controale în fondul forestier şi un control la instalaţii de debitat material lemnos. Totodată au fost efecutate 10 controale a circulaţiei materialului lemnos”, a precizat Gabriel Panţiru, purtător de cuvânt al I.J.P Suceava.

Poliţiştii au confiscat coroane şi jerbe mortuare în valoare de 7.000 lei din Bazarul Suceava

În cadrul acestei acţiuni oamenii legii au constatat două infracţiuni pentru încălcări ale regimului silvic şi au dat 19 sancţiuni contravenţionale în valoare de 15.426 lei. În urma verificărilor au fost confiscaţi aproximativ 20 metri cub material lemnos în valoare de 9.542 lei.    

Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil