Start! Cetatea de Scaun a Sucevei a intrat în reabilitare pe banii UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările în valoare de aproximativ 13 milioane de euro au început de ieri. Banii vor fi investiţi în amenajări peisagistice, restaurări, crearea a 109 de locuri de parcare, reabilitarea căilor de acces şi construirea unui punct de informare.

După ce săptămâna trecută  reprezentanţii Consiliului Judeţean au semnat contractul de execuţie a lucrărilor de reabilitare a Cetăţii de Scaun a Sucevei, muncitorii firmei General Construct SA, care a câştigat licitaţia, s-au apucat de ieri de treabă.

Pe lângă aceasta alte două firme sucevene se ocupă de partea de instalaţii şi restaurare, o parte dintre monumente fiind restaurate şi de o firmă din Alba Iulia, care are experienţă în restaurarea monumentelor medievale. Finanţarea acestui proiect se face cu fonduri europene nerambursabile, iar administraţia locală şi cea judeţeană trebuie să acopere 2% din costurile eligibile ale proiectului şi cele neeligibile.

Valoarea proiectului se ridică la 13 milioane de euro, durata de execuţie fiind de 46 de luni. În lipsa unui plan de situaţie detaliat al Cetăţii de Scaun, nu se va realiza o refacere integrală a zidurilor şi a turnurilor, deoarece o serie de normative europene impune reconstrucţia unui asemenea monument doar în limitele în care detaliile iniţiale ale acestora sunt cunoscute clar.

Astfel, vor fi restaurate zidurile, capela, baia turcească, închisoarea, camera de gardă, vor fi consolidaţi bolţii, halele de jos şi cele de sus. Pe platoul de deasupra halei de sus va fi amenajat un spaţiu pentru spectacole, pentru diverse manifestări culturale şi va fi refăcută latura de nord.

Proiectul va oferi 62 de noi locuri de muncă

„Vom înălţa cetatea, care se va ridica cu circa 20%, vom amenaja intrarea, vom restaura zidul Alexandru cel Bun, vom înfiinţa un punct muzeal de informare pentru turişti şi vom amenaja o parcare cu 109 locuri, din care nouă pentru autocare. Vor fi alei şi căi de acces, apă, canalizare, grupuri sanitare, parc şi un funicular pentru transport materiale“, a explicat Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava.

Pe lângă locurile de parcare, Cetatea va avea şase echipamente impotriva incendiilor, sistem antiefracţie, 820 de metri de alei şi platforme pietonale din care 230 metri pentru persoane cu mobilitate redusă şi două grupuri sanitare cu 18 cabine. Va fi realizat un punct de informare, iar noua faţă a Cetăţii de Scaun creând 55 de locuri de muncă temporare şi şapte locuri de muncă permanente pentru suceveni.

Oamenii sunt de părere că dacă reabilitarea cetăţii nu era făcută într-un timp scurt, monumentul istoric s-ar fi degradat. „Dacă nu se apucau să o reabiliteze în câţiva ani se dărâmau cu totul zidurile cetăţii din cauza alunecărilor de teren. Am fost acum vreo lună până acolo şi e degradată foarte mult faţă de cum era anul trecut“, ne-a spus Dumitru Bolovan, inginer.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile