Reţinut şi lăsat fără maşina cu care transporta ţigări de contrabandă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşina în care s-au găsit ţigările

Un tânăr de 25 de ani, din municipiul Suceava a trăit luni cea mai neagră zi a existenţei sale.

Oprit în trafic, în jurul orei 17.00, pe o stradă din Fălticeni, Ciprian M. a sfârşit prin a rămâne şi fără maşina pe care o conducea şi cu o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore.

Tânărul călătorea împreună cu mama sa, în vârstă de 46 de ani, şi părea că totul este în regulă. Surprizele au apărut însă în urma controlului amănunţit al microbuzului în care se aflau cei doi.

„S-a procedat la efectuarea controlului asupra interiorului autoturismului, ocazie cu care a fost identificată cantitatea de 4.043 pachete de ţigări cu timbru ucrainean, disimulate în podul dublu al autoutilitarei, fără ca cei doi să posede documente de provenienţă şi transport", se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava.

Ford Mondeo "tunat" pentru contrabandă, confiscat la Siret FOTOGALERIE

Ţigările, evaluate la 38.000 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării. În plus, autoturismul în valoare de 15.000 de lei a fost indisponibilizat la sediul Poliţiei Fălticeni. Împotriva lui Ciprian M. s-a luat măsurii reţinerii pentru săvârşirea infracţiunilor de „contrabandă" şi „deţinerea în afara antrepozitului fiscal peste limita a 10.000 ţigarete".

Tănărul va afla astăzi dacă judecătorii îl arestează pentru 29 de zile sau îl vor cerceta în continuare în stare de libertate.

Rămâi pe suceava.adevarul.ro pentru a afla ultimele ştiri din oraş.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro