Reacţia fermă a unui şef de Inspectorat Şcolar cu privire la cursurile online: „Profesorii au întins coarda”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

Ţinând cont că numărul cazurilor de COVID-19 a trecut de pragul de 3 la mia de locuitori în municipiul Suceava, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a decis ca oraşul să intre oficial în scenariul roşu al pandemiei. Nu toate şcolile îşi vor muta, însă, activitatea pe internet în următoarele două săptămâni.

Gradul de infectare cu SARS-CoV-2 în municipiul Suceava este mai mare de 3 la mia de locuitori. Prin urmare,  Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) a luat măsuri de prevenire a răspândirii noului coronavirus. 

Între altele, s-au închis restaurantele, iar purtarea măştii este obligatorie şi în spaţiile interioare şi în cele exterioare.

Chiar dacă oraşul este în scenariul roşu, fiecare unitate de învăţământ a avut voie să decidă dacă îşi mută sau nu activitatea în spaţiul virtual pentru următoarele 14 zile. 

Aşa cum prevede legislaţia, Consiliile de Administraţie ale şcolilor au formulat propuneri pe care le-au transmis  la Direcţia de Sănătate Publică şi ulterior au fost dezbătute în şedinţa CJSU.

Toate grădiniţele, creşele rămân deschise.

Pe de altă parte, 3 unităţi şcolare au decis să funcţioneze în scenariul verde, 16 în roşu şi alte 12 în scenariul galben.

Contactat telefonic, inspectorul general adjunct al Inspectoratului Şcolar Suceava, Ioan Puiu, a declarat că în oraş nu există focare de COVID în nici o unitate şcolară şi că nu poate să înţeleagă de ce unele şcoli au decis să funcţioneze în scenariul roşu. 

„Surpriza cea mai mare pentru noi este faptul că au cerut în mod special să treacă în scenariul roşu profesori de educaţie fizică, muzică şi desen de la şcolile respective. (...) Şcoala nr. 9 are şapte clase pregătitoare. Părintele care munceşte trebuie să stea acasă. Vă daţi seama? S-au întins corzile mult prea departe pentru că se crede că învăţământul online poate se dea rezultate la fel ca cel faţă în faţă, deşi părinţii, în proporţie extrem de mare, spun că cel mai bine este ca elevul să vină la şcoală”, a spus Ioan Puiu. El a adăugat că nemulţumirea părinţilor este justificată, însă Inspectoratul Şcolar nu are pârghii ca să îndrepte situaţia.

„De apreciat efortul pe care îl fac cei mici, clasele 0-4, care respectă cu stricteţe regulile. Să vedeţi ce frumos dezinfectează după fiecare activitate şi dau tot ce pot ca să poată să aibă parte de un învăţământ faţă în faţă. Toţi părinţii care m-au sunat sunt speriaţi de faptul că trebuie să rămână acasă pentru a-i susţine pe copii în a intra în format online. De neînţeles atitudinea celor care au dorit ca clasele mici să facă învăţământ online”, a mai spus sursa citată.

Ioan Puiu susţine că va face tot ce îi va sta în putinţă pentru a-i verifica pe profesorii care au ales să facă orele de acasă, deşi din punct de vedere tehnic este destul de greu. „Dacă nu îmi dau accept în aplicaţi, vă daţi seama că nu am cum să-i verific. Cum vor face aceşti copii orele de sport, de muzică de desen? Toate aceste ore se plătesc. Mai grav, cum se vor descurca elevii de la clasele pregătitoare până la clasa a IV?”, a întrebat adjunctul de la IŞJ Suceava.

Ioan Puiu a explicat că înţelege decizia unităţilor şcolare dacă ar exista focare, dar, din informaţiile pe care le are, unităţile şcolare din Suceava nu întâmpină dificultăţi din acest punct de vedere.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Milionarul Dunca a început „curăţenia” la Consiliul Judeţean Caraş-Severin. Instituţia are 3.200 de angajaţi

Ministrul Muncii intervine în cazul femeii de 76 de ani care trăieşte singură cu o pensie de 15 lei: „Îmi cer scuze, doamnă!”

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone