Pompiliu Bota şi şase avocaţi ai Baroului Bota au fost reţinuţi de către procurori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şapte membri ai Baroului Bota, urmăriţi penal de Parchetul Judecătoriei Suceava pentru înşelăciune şi exercitarea fără drept a profesiei de avocat, între care, şeful baroului, Pompiliu Bota, decanul Baroului Bota Suceava, Brânduşa Maxim, şi consilierul local liberal Marcel Roibu, au fost reţinuţi.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, procurorii au dispus, vineri, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de şapte inculpaţi, pentru "asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni", "înşelăciune", "exercitarea fără drept a profesiei de avocat", "folosirea fără drept a denumirilor Barou, Uniunea Naţională a Barourilor din România, a denumirilor specifice profesiei şi purtarea robei de avocat".

Anchetatorii arată că aceştia au iniţiat o asociere şi aderarea la aceasta în vederea exercitării fără drept a profesiei de avocat, de folosire fără drept a denumirilor şi însemnelor specifice profesiei de avocat şi de înşelăciune, precum şi inducerea în eroare a mai multor persoane prin prezentarea cu calitatea nereală de avocat.

În cursul zilelor de vineri şi sâmbătă, procurorii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a celor şapte inculpaţi.
Potrivit unor surse judiciare, între persoanele reţinute se află iniţiatorul Baroului Bota, Pompiliu Bota, decanul Baroului Bota Suceava, Daniela Brânduşa Maxim, dar şi un avocat din Baroul Bota Suceava, consilierul local municipal Marcel Dan Roibu.

Parchetul Judecătoriei Suceava precizează că cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei. Un număr de 20 de persoane suspectate de exercitarea fără drept a profesiei de avocat sunt urmărite penal de procurorii Parchetului Judecătoriei Suceava, fiind cercetate şi pentru folosirea fără drept a denumirilor de Barou sau pentru purtarea robei de avocat şi a însemnelor specifice.

Procurorii au făcut, vineri, în baza unor autorizaţii emise de Judecătoria Suceava, 36 de percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Botoşani şi Suceava, într-un dosar în care a fost începută urmărirea penală faţă de 20 de persoane. 

"În cauză se fac cercetări pentru asociere în vederea săvârşii de infracţiuni, înşelăciune, exercitarea fără drept a profesiei de avocat, folosirea fără drept a denumirilor Barou, Uniunea Naţională a Barourilor din România, a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei şi purtarea robei de avocat", a precizat Parchetul Judecătoriei Suceava.

Urmărirea penală a început în urmă cu o lună

Procurorii Parchetului Judecătoriei Suceava au început, în urmă cu o lună, urmărirea penală împotriva a cinci avocaţi din Baroul Bota, care sunt acuzaţi că "au acordat în mod repetat asistenţă juridică specifică profesiei de avocat (contracte de asistenţă judiciară, reprezentare în faţa instanţelor şi a organelor de urmărire penală, consultanţă şi cereri cu caracter juridic), fără a avea calitatea de avocat dobândită în condiţiile legii şi folosind fără drept denumirile şi însemnele specifice profesiei de avocat".

Pompiliu Bota a fost condamnat, anul trecut, de Curtea de Apel Alba Iulia la închisoare cu suspendare pentru exercitarea fără drept a profesiei de avocat.

În primă fază, Bota a fost condamnat de Judecătoria Deva la şase luni de închisoare cu suspendare pentru exercitarea fără drept a profesiei de avocat. Prin aceeaşi decizie, instanţa a stabilit un termen de doi ani şi şase luni de încercare, perioadă în care Bota nu trebuia să comită nicio altă infracţiune.

Bota a făcut recurs faţă de această decizie, care a fost judecat de Curtea de Apel Alba Iulia, iar instanţa a respins recursul, în 29 mai 2012, şi a decis ca sentinţa Judecătoriei Deva să rămână definitivă. Pompiliu Bota a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului ICCJ la sfârşitul lunii aprilie 2007, pentru exercitarea fără drept a profesiei de avocat.

Anchetatorii au stabilit că din 2002 Pompiliu Bota a făcut demersuri pentru înfiinţarea a două asociaţii, iar ulterior au fost înfiinţate în ţară mai multe structuri autodenumite barouri, Pompiliu Bota exercitând profesia de avocat deşi nu era înscris în niciun barou sau tablou al avocaţilor.

Citeşte şi: 

Percheziţii la zeci de avocaţi din Suceava şi Botoşani

Rezultate Evaluare Naţională 2013 Suceava. Aproape 7.000 de elevi aşteaptă afişarea rezultatelor

VIDEO FOTO Zeci de locuinţe, un drum naţional şi o magistrală de cale ferată, inundate în judeţul Suceava

VIDEO Îmbulzeală la procesiunea moaştelor Sf. Ioan cel Nou de la Suceava

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată