Poliţişti şpăgari, filmaţi cu camere ascunse instalate în Loganul de serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci agenţi de la Secţia de Poliţie Rurală Moara au fost trimişi în judecată pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Poliţiştii au fost înregistraţi cu camere ascunse în timp ce negociau şpăgi pentru a trece cu vederea încălcări ale legislaţiei rutiere.

Vasile Romică Albu, Vlad Nastasiea, Cristian Ştefanovici, Vasile Popovici şi Gabriel Constantin Marţincu, agenţi la Secţia de Poliţie Rurală Moara, au fost trimişi în judecată, marţi, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava pentru luare de mită, abuz în serviciu şi fals intelectual.

Ancheta în acest dosar a pornit de la o sesizare făcută chiar de unul dintre colegii poliţiştilor şpăgari. Ofiţerii anticorupţie au montat camere ascunse într-o autospecială Dacia Logan a Secţiei de Poliţie Rurală Moara. Pe înregistrări anchetatorii au descoperit numeroase situaţii în care poliţiştii luau şpagă pentru a trece cu vederea încălcări ale legislaţiei rutiere sau pentru a aplica contravenienţilor sancţiuni mai mici.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, cel mai „activ” a fost chiar şeful postului de poliţie din comuna Moara, agentul Vasile Romică Albu. Acesta a fost înregistrat de 11 ori în timp ce lua şpagă. Vlad Nastasiea a fost trimis în judecată pentru o infracţiune de luare de mită, iar Cristian Ştefanovici, Vasile Popovici şi Gabriel Constantin Marţincu sunt acuzaţi pentru câte două infracţiuni de luare de mită.

Şpăgi între 50 şi 200 de lei

Conform procurorilor, poliţiştii cereau şpăgi între 50 şi 200 de lei. Poliţiştii au luat mită de la şoferi care au depăşit pe linia continuă, aveau montate faruri xenon pe faza scurtă, transportau animale fără documente sanitar-veterinare, aveau maşinile supraaglomerate sau transportau lemne fără documente legale.

Accident provocat de un şofer băut, „evaporat” în acte

În rechizitoriul întocmit de procurori se arată că în data de 22 ianuarie 2014 agentul Vasile Romică Albu a fost sesizat, prin serviciul 112, despre producerea unui accident rutier. Deşi şoferul era beat la volan, poliţistul nu l-a sancţionat, ba chiar a falsificat şi procesul verbal de constatare.

„Deşi a procedat la identificarea persoanei responsabile şi a constatat prin propriile simţuri că aceasta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, nu a luat măsurile legale referitor la sancţionarea penală sau contravenţională şi, mai mult, a inserat menţiuni false în fişa de eveniment şi registrul de evidenţă”, se arată în rechizitoriu.

„Inculpaţii au cauzat o vătămare gravă drepturilor şi intereselor legitime ale instituţiei pe care o reprezintă, prin ştirbirea încrederii populaţiei în eficienţa şi corectitudinea agenţilor statului în aplicarea normelor de drept”, a precizat procurorul şef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Alte ştiri din Suceava:

Luptătorul MMA Ghiţă „Ursul Carpatin” Ignat, condamnat la patru ani de închisoare

Două şcoli din Suceava, închise din cauza viscolului

Fenomen natural tulburător pe cerul Sucevei. Luna, înconjurată de "praf de diamant"

Fata din Suceava care a adus fericire pe toată planeta. 15 lucruri toxice de care trebuie să scapi în 2015

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile