Obez, evacuat cu pompierii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valeriu Ţurcănaşu ar trebui operat ca să poată slăbi

Pentru a ajunge la spital, un sucevean a avut nevoie de ajutorul angajaţilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă

A fost un caz special, deoarece bărbatul cântăreşte 241 de kilograme şi-i este imposibil să se deplaseze singur. Şase oameni de la ISU Suceava s-au chinuit timp de o oră să-l coboare pe Valeriu Ţurcănaşu de la etajul IV al blocului în care locuia. Bărbatul a fost urcat într-o ambulanţă şi dus la Spitalul Elias din Bucureşti. A fost luat în primire imediat şi examinat de o comisie formată din zece medici, printre care endocrinolog, cardiolog, nutriţionist, chirurg, internist, dermatolog. Spre surprinderea tuturor, analizele au arătat că suceveanul se bucură de o sănătate „de fier“, în ciuda surplusului de kilograme.


Valeriu Ţurcănaşu are 58 de ani şi a început să se îngraşe în urmă cu 15 ani, când a rămas fără serviciu. Din septembrie 2010 n-a mai părăsit deloc apartamentul, iar cumpărăturile i le făcea o vecină din bloc din cei 100-150 de euro pe care-i primea lunar de la fiul său stabilit în străinătate.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”