Moldova de la sfârşitul veacului al XVIII-lea, prin ochii unui medic francez: „O ţară sistematic stoarsă. Şi ce ţară bogată!“
0La sfârşitul secolului al XVIII-lea, medicul francez Belsazar Hacquet a vizitat Moldova şi Bucovina, impresiile sale despre aceste zone fiind prezentate de marele istoric român Nicolae Iorga în cartea „Istoria românilor prin călători”.
Hacquet şi-a început periplul din Cernăuţi, apoi a vizitat zona Vicov din judeţul Suceava şi s-a oprit în primă fază la Putna, unde a rămas impresionat de mănăstirea din localitate. Francezul şi-a continuat călătoria trecând pe la Mănăstirea Suceviţa, prin Humor şi Solca.
„Rădăuţii, loc miserabil, cu o mică, neînsemnată bisericuţă, neglijată şi cu o locuinţă părăsită de episcop, mutat la Cernăuţi, lăsând aici pe vicariu cu ceva călugări”, a aşa a descris Hacquet oraşul Rădăuţi (Suceava), înainte de a mai vizita Siretul şi Câmpulung Moldovenesc.
În Suceava, care avea câteva sute de case de lemn, Hacquet a rămas impresionat de faptul că în centrul oraşului locuiau armeni şi evrei. În plus, acetuia i-au atras atenţia ruinele Cetăţii de Scaun a Sucevei.
„A cunoscut puţină lume boierească, trăind după moda veche. Femeile sânt leneşe (el o crede), trecându-şi vremea cu cafelele. (...) Ţeranii sânt oameni frumoşi, dar rău îngrijiţi. (...) Războaiele au răspândit pănă în munte sifilisul”, aşa caracteriza Hacquet oamenii din Moldova conform istoricului Nicolae Iorga.
Francezul a părăsit judeţul Suceava şi a mers în Neamţ, unde lângă Roman a dat de ţigani, care se ocupau cu linguri, coşuri, dar şi cu „culesul” aurului din Bistriţa Aurie. Aceştia sunt văzuţi cu ochi buni de către Hacquet care spune că nu sunt ca ţiganii de la Marea Neargă, ce trăiesc din furt.
„Alt bâlciu important, mai frecventat, spune Hacquet decât oricare din Austria, e la Botoşani, oraş foarte populat, cu o mie de case şi mai multe biserici de lemn, care a scăpat de prada Turcilor. Se aduce aici, pentru cumpărători foarte luxoşi, şi mară englesă, francesă, stofe turceşti scumpe pentru femei, năfrămi frumoase sau tulpane. Greci, Armeni, Evrei trăiesc în oraş lângă localnici, cari nu fac negoţ. Târgul – Frumos nu samănă cu mândrul lui nume: sânt vre-o două sute de case în paiantă, cu câţiva negustori greci. Iaşul, pentru el Augusta antică, face mare impresie de departe. I se pare lui Hacquet că acoperemintele roşii ar domina. Sânt câteva case boiereşti nouă cu două rânduri şi cerdac, cărora li se zice ambiţios, palate, dar altfel e un sat mare în mijlocul vastelor curţi şi al grădinilor”, a arătat Nicolae Iorga.
Hacquet şi-a continuat călătoria prin Bârladul total distrus, însă nu ajunge la Galaţi, deoarece prin zonă treceau tătarii. El se întoarce la Piatra Neamţ unde vede multe biserici ruinate.
„Ici şi colo, fără sistem, dar şi fără vre-o pretenţie, se dau ştiri generale despre Moldova. O ţară sistematic stoarsă, şi de Vodă – Moruzi, afirmă călătorul, în timp de patru ani – şi Hacquet cunoaşte pe fratele acestuia, care face speculă cu lână lângă Pesta -, şi de Alexandru Ipsilanti, prins de Imperiali pentru ca Poarta să trimeată în loc pe bunul Vodă – Manoli. Pentru toţi Fanarioţii are cuvinte grele. (...) Odată ţara dădea un venit de 2.800.000 de lei pe an, acum nicio treime, lucru care nu e de mirare când populaţia a scăzut la abia o jumătate de milion. (...) Şi ce ţară bogată! E ca o grădină roditoare şi bine sădită. Merele domneşti ar fi mari cât un cap de copil. Numai de la albine, un stup roind alte zece, cinsprezece, se fac 72.000 de lei pe an. (...) Nu mai puţin de 40.000 de vite se fierb pe an pentru cervişul care se vinde la Constantinopol, carnea aruncându-se. Pieile de miel nefătat, extrem de fine, se trec în Polonia şi, se afirmă, pănă departe în Asia Centrală. (...) Caşcavalul de munte, brânza se fabrică de localnici, cari, cresc şi porci. Toate aceste bogăţii le exploatează, cum a mai spus şi aiurea, străinii”, a mai arătat Nicolae Iorga.
Alte ştiri pe această temă: