Mamă şi fiu loviţi cu vaza în cap de tatăl agresiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 25 de ani şi mama sa din municipiul Suceava au ajuns azi-noapte la spital cu multiple lovituri la nivelul capului.

După ce s-au certat, tatăl băiatului a început să îşi lovească fosta soţie cu bestialitate. Totul s-a petrecut în jurul orei 00.00, la scurt timp, Marian D. anunţând prin 112 incidentul.

"La faţa locului s-a deplasat o patrulă de poliţie care a constatat că, în timpul unei discuţii contradictorii cu fiul Marian D. şi fosta soţie Maria G., Victor D. i-a lovit cu o vază în zona capului pe cei doi, cauzându-le leziuni, fapt pentru care au fost transportaţi cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Suceava pentru acordarea de îngrijiri medicale", a declarat Bogdana Crăciun, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.

Mama şi fiul au ajuns amândoi cu capurile sparte la Spitalul Judeţean, însă au refuzat să rămână internaţi.

"Victimele s-au prezentat la Secţia de Poliţie Burdujeni, unde au depus plângere penală împotriva lui D.Victor pentru săvârşirea infracţiunii de lovire şi alte violenţe, cauza urmând a fi soluţionată procedural de către poliţiştii de proximitate", a mai spus reprezentantul IPJ Suceava.

Mai multe pentru tine:
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV